Tratamente naturiste împotriva cearcănelor

Fie că le-ai primit moştenire, fără să vrei, de la părinţii tăi, fie le-ai dobândit pe parcursul timpului, cearcănele te fac să pari mereu obosită. Nu mai este cazul, dacă o să încerci unul dintre aceste tratamente.
Cel mai la îndemână tratament împotriva cearcănelor este castravetele. Zdrobeşte bine un sfert de castravete şi înmoaie două tampoane de vată în acest suc. Pune-le pe ochi pentru măcar 15 minute şi vei vedea nu doar că ochii se vor relaxa,ci treptat cearcănele se vor diminua.
Aceleaşi proprietăţi terapeutice le au şi cartofii,acest tratament putând fi urmat iarna când găseşti mai greu castraveţi. Procedeul este acelaşi,doar cu menţiunea că trebuie să dai cartofii pe răzătoarea mică pentru a le obţine sucul.
Un alt remediu natural constă în amestecarea frunzelor de mentă zdrobite cu suc natural de roşii. Întinde această compoziţie pe cearcăne zilnic timp de o lună şi nu vei fi dezamăgită.
Uleiul de migdale este de asemenea eficient în ameliorarea acestei afecţiuni. Pune câte o picătură sub ochi şi lasă-l să acţioneze întreaga noapte,iar dimineaţa vei sesiza diferenţa.
De asemenea,este important să bei cât mai multă apă,pentru ca pielea să nu fie deshidratată. În acest caz cearcănele sunt mai pronunţate.
Şi pentru că cearcănele sunt mai evidente atuncă când eşti obosită,încearcă să dormi căt mai mult şi să nu faci nopţi albe. O persoană adultă are nevoie de 7 ore de somn în fiecare noapte pentru ca organismul să funcţioneze la capacitate maximă.
Citeşte şi:
































