Tratează natural durerile în gât

1 65216 original jpg jpeg

Pe timp de iarnă, durerile în gât se dovedesc a fi cea mai întâlnită afecţiune. Dacă nu sunt tratate, acestea pot cauza apariţia laringitei, faringitei sau amigdalitei. Remediile naturale pot fi de mare ajutor în tratarea durerilor în gât.

Soluţie cu brad

Ai nevoie de 1 kg de crengi proaspete de brad sau de molid peste care torni 2 l de apă. Pune amestecul la foc şi lasă-l să fiarbă,la foc mic,20 de minute. Laşi infuzia,acoperită cu un capac,să se răceasca la temperatura camerei,iar apoi o strecori. Adaugi 1 kg de miere,10 g de propolis şi 30 g de alcool pur. Amesteci toate ingredientele,le pui pe foc până se încălzesc un pic,fără să ajungă la fierbere. Se administrează câte o lingură de 3 ori pe zi.

Soluţie cu eucalipt

Amestecă 1 lingură de frunze uscate şi mărunţite de eucalipt cu 1linguriţă de salvie,gălbenele şi 2 pahare cu apă. Pune plantele la foc şi lasă-le să fiarbă la foc mic 15 minute. Când soluţia s-a răcit,adaugă 1 lingură cu miere şi câteva felii de lămâie. Clăteşte-ţi gâtul cu acest amestec de două ori pe zi.

Inhalaţii

Macină,în proporţii egale,frunze de salvie,eucalipt,muşeţel şi gălbenele. Într-o oală,pune 10 g din amestec şi toarnă un pahar cu apă clocotită. Inhalează soluţia 5-10 minute.

Mai poţi prepara un amestec din frunze de zmeur şi coada-calului peste care să adaugi un pahar cu apă clocotită. Pune soluţia într-o oală şi înveleşte-o într-un prosop. Las-o la infuzat 2 ore. Strecoară amestecul şi apoi foloseşte-l atât sub formă de inhalaţii,cât şi pentru clătirea gâtului.

Citeşte şi:

Lavanda te protejează de răceală. Află cum o poţi folosi!

Tratează răceala copiilor cu produse naturiste!



Recente

Fursecuri cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2308343029 jpg
femeie se relaxeaza duminica acasa 5427102 jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2292523711 jpg
Supa bulgareasca  Sursa foto shutterstock 679786756 jpg
shutterstock 2367972909 jpg
shoes w clickpentrufemei jpg
mancare pisici 1   doctorulgradinii ro png
portrait tired young businesswoman sitting table with laptop computer while holding cup coffee sleeping cafe jpg
rutina de ingrijire zilnica ghid practic jpg
close up modern cozy kitchen white brown colors with stuff cooker decorative fir tree branches christmas decorations jpg
Trufe cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2141596615 jpg
ghidul femeii sofisticate cum iti construiesti o imagine originala jpg
Ce ținute elegante poți purta la un botez sau cununie în 2026 alegeri inspirate pentru momente speciale jpg
clickpentrufemei ro pexels rdne 6182559 jpg
waitress preparing cake jpg
cum transformi diminetile in momente de rasfat autentic jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
Gogogi cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 243273007 jpg
Galeta cu dovlecei si rosii  Sursa foto shutterstock 1885115110 jpg
clickpentrufemei ro pexels nurseryart 369376 jpg