12 tipuri de durere care au legătură cu stările emoţionale

1 66499 original jpg jpeg

Mai multe studii recente au arătat că durerea cronică nu ar putea fi cauzată doar de suferinţa fizică, ci, de asemenea, şi de stres şi de problemele emoţionale. Iată care sunt tipurile de durere care au legătură cu stările emoţionale.

Cap

Durerile de cap sau migrenele pot fi cauzate de stresul de zi cu zi. Dacă te ia durerea de cap,ia o pauză de la muncă şi fă câteva exerciţii de respiraţie. Nu doar o dată,ci de mai multe ori pe zi. Eliberarea corpului de stres te poate ajuta să înlături durerea de cap.

Gât

Durerea în gât semnifică necesitatea de a ierta. Acesta poate fi şi iertarea primită de la o altă persoană . Este important să ne gândim la lucrurile la care ţinem şi să îndepărtăm această durere.

Umeri

Durerile de umăr sunt un semn că duci o responsabilitate emoţională foarte mare pe umeri. Încearcă să te gândeşti la modalităţi prin care poţi rezolva această problemă emoţională sau împarte sarcinile prietenilor de încredere ori familiei.

În partea de sus a spatelui

Lipsa de sprijin emoţional se poate manifesta prin dureri în partea de sus a spatelui. Poate că nu te simţi apreciat sau nu vrei să cedezi în faţa sentimentelor de afecţiune. Dacă te afli într-o relaţie,ai putea vorbi cu partenerul despre sentimentele voastre. Dacă eşti singur,discută cu prietenii apropiaţi.

În partea de jos a spatelui

Durerile în partea de jos a spatelui pot însemna că ai griji financiare. Concentrează-te pe gestionarea mai bine a banilor sau angajează un contabil. Ar putea fi,de asemenea,timpul pentru a cere o mărire de salariu.

Cot

Durerea în cot sau în braţe poate însemna lipsa de flexibilitate. Poate că faci tot posibilul să rezişti la schimbările fizice care au loc în viaţa ta. Încearcă să te relaxezi şi să laşi ca lucrurile să-şi continue cursul. Încercarea de a lupta împotriva schimbărilor aduce numai necazuri.

Mâini

Lipsa de prieteni poate provoca dureri ale mâinilor. Încearcă să-ţi faci noi prieteni şi să socializezi. Petrece regulat timp cu oamenii noi pe care îi întâlneşti.

Şolduri

Frica de mişcare,de schimbare şi de aşteptare în luarea unei decizii ar putea provoca dureri de şolduri. Fă modificările care trebuie,pentru a te elibera de durerile de şolduri.

Genunchi

Durerile de genunchi pot însemna că te gândeşti foarte mult la persoana ta. Petrece ceva timp în compania celor dragi şi aminteşte-ţi că toţi oamenii sunt muritori şi că nimeni nu este perfect.

Gambă

Tensiunea emoţională,stresul sau gelozia poate fi cauza apariţiei durerilor de gambă. În acest caz,ar fi bine să stai departe de situaţiile stresante.

Glezne

Durerile de gleznă pot însemna că ai nevoie de mai multă iubire în viaţa ta. Răsfăţă-te din când în când şi condimentează-ţi viaţa cu dragoste.

Picioare

Depresia poate duce la dureri de picioare. Depresia este greu de învins,dar există unele lucruri pe care poţi să le faci ca s-o ţii sub control. Încearcă un nou hobby sau adoptă un animal de companie.



Recente

Ratatouille  Sursa foto shutterstock 1664054827 jpg
shutterstock 1836252643 jpg
Suleiman Magnificul, lalele  foto   Shutterstock jpg
ClickPentruFemei (4) (6) jpg
avion  sursa   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
Prajitura cu mere  Sursa foto shutterstock 376258168 jpg
Grup de drumeti langa lac JPG
40 de ani jpg
Pensule machiaj jpg
Supa de linte  Sursa foto shutterstock 309501530 jpg
Ce sa nu faci cand ai buzele crapate  Sursa foto shutterstock 1846727497 jpg
manichiura 3D 2023 shutterstock 1720295548 jpg
canapea si flori shutterstock 204510988 jpg
cadouri de casa noua shutterstock 755663365 jpg
Mituri despre igiena feminina  Sursa foto shutterstock 1254137329 jpg
Mancare fructe bautura jpg
Curatenia d eprimavara  Sfaturi utile  624621179 jpg
Prajitura mozaic cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2017645007 jpg
avocado jpg