9 semne ignorate ale cancerului de sân

1 70845 original jpg jpeg

Pe lângă noduli, cancerul de sân mai are şi alte simptome, trecute cu vederea de cele mai multe ori de doamne şi domnişoare. Iată 9 semne ignorate ale cancerului de sân!

1.      Modificarea mameloanelor

Ai observat că mameloanele şi-au schimbat culoarea,consistenţa sau chiar sunt dureroase la atingere? Mai mult,din ele se scurge un lichid care nu este lapte matern? Atunci este cazul să-ţi faci cât mai repede o programare la medicul ginecolog pentru un consult.

2.      Mărirea porilor

Un simptom mai puţin cunoscut al cancerului de sâneste mărirea porilor şi modificări ale pielii la nivelul pieptului. Aspectul de coajă de portocală sau ridarea pielii sunt semne care ar trebui să te pună pe gânduri că ceva nu este în regulă.

3.      Vănătâi inexplicabile

Te-ai lovit uşor la unul din sâni dar vânătaia apărută pare semnul unui traumatism grav? Dacă vânătaia nu dispare în decurs de 2-3 zile,este cazul să ceri şi sfatul unui medic.

4.      Tuse persistentă

Deşi nu ai fost răcită şi nu ai avut vreo viroză sau altă problemă respiratorie,te confrunţi cu o tuse care nu-ţi dă pace şi nu trece cu niciun tratament. Ei bine,aceasta poate fi simptomul unui cancer de sân,deoarece în multe cazuri acesta se extinde la plămâni.

5.      Tulburări digestive

Dacă până acum nu aveai probleme cu constipaţia sau cu tranzitul intestinal accelerat,iar acum problemele au devenit aproape zilnice,atunci şi acesta este un simptom demn de luat în considerare.

6.      Lipsa energiei

Oricât de mult ai dormi,tot te simţi obosită şi lipsită de energie? Aceasta se întâmplă din cauză că celulele canceroase se hrănesc cu energia ta pentru a se dezvolta.

7.      Fluctuaţii de greutate

Nu ai ţinut nicio dietă,ai mâncat regulat,nu ţi-ai modificat nicicum stilul de viaţă şi totuşi ai slăbit brusc? Nu este cazul să te bucuri ci să cauţi cât mai repede ajutorul unui medic pentru a vedea care este cu exactitate cauza acestei modificări.

8.      Nodul la subraţ

Nodulii canceroşi nu se întâlnesc doar la nivelul sânilor ci şi la subraţ,deoarece celulele canceroase pot invada ganglionii,ducând la inflamarea acestora şi la mărirea lor.

9.      Mărimi diferite

Într-adevăr,sâniisunt în foarte puţine cazuri de aceeaşi mărime. Însă,dacă observi că unul dintre ei este mai mic decât era înainte şi şi-a modificat forma,fă o programare de urgenţă la medic.



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg