Analize ginecologice explicate

1 82679 original jpg jpeg

Pe parcursul vieţii, în urma unui consult ginecologic, primim de cele mai multe ori recomandări pentru a efectua anumite analize şi intervenţii. Despre cele mai importante dintre acestea am stat de vorbă cu dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Grija pentru sănătate nu ar trebui să ţină cont de vârstă. Sunt multe boli din sfera ginecologică ce, aparent, nu au niciun fel de simptom. Dar care pot fi descoperite chiar şi în urma unui banal control de rutină şi a unui test Papanicolau, tocmai de aceea este important ca o dată pe an fiecare femeie să meargă la acest consult ginecologic.

Cele mai frecvente analize şi intrevenţii medicale ginecologice recomandate 

Analiza secreţiei vaginale – se realizează în timpul unui control de rutină, chiar şi în lipsa simptomelor, dar mai ales atunci când femeia prezintă modificări de secreţii, culoare schimbată, usturime, prurit. Nu doare şi durează puţin.

Biopsie – se realizează atunci când există suspiciuni asupra unui diagnostic şi este important să se afle dacă leziunile sunt benigne sau necanceroase, ori maligne sau canceroase. Se face cu anestezie şi constă în recoltarea unui fragment de ţesut sau chiar întreaga leziune, ce urmează a fi trimise la examinarea histopatologică.

Cauterizare – este o mini-intervenţie chirurgicală în timpul căreia se distrug anumite ţesuturi. Se poate face prin căldură - termocauterizare, cu ajutorul curentului electric - electrocauterizare, prin frig/îngheţare - criocauterizare, folosind agenţi chimici şi cu laserul.

Colposcopie – metodă uşoară, deloc invazivă de diagnostic şi tratament, în timpul căreia se examinează peretele vaginal şi porţiunea vaginală a colului uterin şi, în funcţie de caz, se poate preleva o mostră de ţesut pentru a lămuri o suspiciune, a mai completat dr. Vythoulkas.

Ecografia transvaginală – cea mai uşoară metodă imagistică de examinare a uterului, ovarelor, colului uterin şi vaginului. Cu toate că se poate efectua în orice moment al ciclului menstrual, în cazul în are medicul urmăreşte anumite probleme medicale - chisturi ovariene, polipi endometriali, grosime endometru - poate recomanda o anumită perioadă pentru efectuarea acesteia.

Histerectomia – intervenţie prin care se îndepărtează uterul; se împarte în trei categorii: totală – când se îndepărtează uterul şi colul uterin, subtotală – sau parţială ori supracervicală, se păstrează colul uterin şi se îndepărtează doar uterul, radicală – se îndepărtează uterul, colul uterin sau cervixul, ovarele, toate structurile ce susţin uterul şi, dacă este necesar, ganglionii limfatici.

Histerosalpingografia – analiză simplă ce arată dacă uterul are un aspect normal şi dacă trompele uterine sunt sau nu permeabile. Se recomandă atunci când sarcina întârzie să apară, când durerile menstruale sunt intense şi hemoragiile abundente.

Histeroscopia – procedură recomandată atunci când pacienta prezintă hemoragii uterine, fibrom şi polipi uterini, malformaţii.

Histerosonografia – poate înlocui histerosalpingografia şi este un procedeu simplu, deloc invaziv, ce testează permeabilitatea trompelor uterine si evaluează cavitatea uterină folosind o soluţie salină.

Laparoscopia – intervenţie chirurgicală, des recomandată, ne-a spus dr. Vythoulkas, şi deloc dureroasă. Presupune introducerea unui tub foarte subţire numit laparoscop în abdomen pentru a vizualiza organele abdominale sau genitale interne.

În timpul procedurii, medicul poate efectua şi o recoltare de ţesut, dar poate interveni şi asupra problemei depistate: endometrioză, îndepărtarea aderenţelor, efectuarea ligaturii tubare etc.

Ovarectomia – intervenţie chirurgicală prin care se elimină unul sau ambele ovare.

Testul Papanicolau – cea mai folosită metodă de a depista şi preveni cancerul de col uterin. Este recomandat a fi făcut anual şi presupune recoltarea de celule de pe suprafaţa colului uterin .

Testul HPV – se recomandă a fi făcut atunci când rezultatele testului Papanicolau sunt anormale. Arată dacă există sau nu riscul unui cancer de col uterin. 



Recente

Prajiturele cu gris  Sursa foto shutterstock 2582351511 jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg