Ce rişti dacă nu stai zilnic câteva minute la soare

1 72891 original jpg jpeg

În timp ce expunerea excesivă la soare este dăunătoare pentru piele şi te poate îmbolnăvi, cercetătorii americani au descoperit că statul la soare doar câteva minute pe zi te fereşte de multe boli şi te binedispune.

Ce au aflat specialiştii

Potrivit unei cercetări făcută de oamenii de ştiinţă de la Stanford,SUA,statul la soare câteva minute ar trebui să fie un ritual zilnic,indiferent de sex. Cercetarea,care a durat 20 de ani,a avut ca subiecţi 29,519 de femei suedeze. Specialiştii au descoperit că femeile care au petrecut mai mult timp la soare au o speranţă de viaţă mai mare decât cele care nu au profitat de razele soarelui. În plus,ei au mai aflat şi că femeile care şi-au petrecut câteva minute în fiecare zi în bătaia soarelui au stat bine şi la capitolul sănătate.

În timp ce procesul specific prin care soarelea făcut ca aceste femei să rămână sănătoase atâta vreme nu se cunoaşte exact,oamenii de ştiinţă sugerează că vitamina D ar putea fi factorul de bază pentru o viaţa lungă şi apărată de boli.

De ce este importantă vitamina D

Există numeroase motive pentru care ar trebui să ne petrecem mai mult timp în natură,unul dintre cele mai importante fiind expunerea la lumina soarelui.

Obţinem 90% din necesarul zilnic de vitamina D prin expunerea limitată la soare. Un consum ridicat de peşte bogat în grăsimi şi unele ciuperci sunt printre puţinele alimente pe care le putem mânca pentru a creşte nivelul de vitamina Dîn organism. Deficienţa de vitamina D poate duce la apariţia diabetului,a bolilor de inimă,scleroză multiplă,cancer la sân şi colorectal. Vitamina D este esenţială şi pentru absorbţia calciului în organism.

A fost demonstrat ştiinţific că până şi simpla plimbare în natură reduce depresia,îmbunătăţeşte starea de spirit,ne face mai creativi şi scade riscul de moarte timpurie.



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg