De ce să nu bei cafea înainte de micul-dejun

1 77818 original jpg jpeg

Poate ţi s-a întâmplat uneori să te grăbeşti spre serviciu şi să sari peste micul-dejun. Dar nu ai sărit niciodată peste cafea, căci ai simţit că fără o ceaşcă mare de cafea nu ai energie. Ei bine, acest obicei nu numai că este total nesănătos, dar îţi poate afecta în totalitate stilul de viaţă.

Probleme la stomac

Primul lucru pe care îl faci atunci când te trezeşti este să bei o cafea mare? Compuşii din această băutură lezează pereţii stomacului, mai ales dacă o bei prea fierbinte. Ţine minte că îţi poţi proteja stomacul doar dacă mănânci dimineaţa. Alimentele precum iaurtul, cerealele integrale, bananele, pâinea toast acţionează ca un pansament gastric asupra stomacului.

Mai mult, consumul cafelei negre pe stomacul gol poate duce la o serie de afecţiuni, în special din cauza faptului că în tractul digestiv este produs acidul hidrocloric. Dacă suferi de gastrită, cu siguranţă te-ai confruntat cu senzaţia arsurilor sau durerilor la nivelul stomacului.

Dereglări digestive

Consumul cafelei pe stomacul gol ridică şi nivelul acizilor gastrici, ceea ce poate duce la balonare sau chiar la stări de vomă. Drept pentru care, cafeaua ar trebui consumată la o oră după ce te-ai trezit şi neapărat nu fără a mânca ceva înainte. O felie de pâine, un sendviş sau ceva oricât de mic poate fi mâncat înainte de cafea.

Creşterea impulsurilor nervoase

Dacă bei cafea pe stomacul gol, nu numai că te vei fi mai energică, dar vei resimţi pe tot parcursul zilei o stare de nervozitate incontrolabilă. Ai mare grijă la cantitatea de cafea pe care o bei, mai ales dacă ştii că te confrunţi cu probleme de inimă sau nervi. Creşterea impulsurilor nervoase s-ar putea să dea peste cap ritmul inimii şi să suferi de palpitaţii şi dureri de cap.

Specialiştii atrag atenţia

Experţii recomandă să nu ne bem cafeaua pe stomacul gol, dimineaţa. Explicaţia lor? Nivelul de cortizol se ridică foarte rapid, iar organismul va avea nevoie de mai mult timp pentru a-l scădea, astfel încât să ajungă la un nivel normal. Cortizolul este un hormon care ne controlează ceasul biologic şi abilitatea noastră de a rămâne treji.



Recente

Gogosi cu mere  Sursa foto shutterstock 2518717831 jpg
pregnant woman early pregnancy with hands belly sitting sofa home jpg
Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg