Iată ce cauze duc la slăbirea vederii!

1 70520 original jpg jpeg

Pe măsură ce înaintezi în vârstă este inevitabil să nu apară şi problemele de vedere. Deşi este un fenomen natural, există câţiva factori care duc la deteriorarea acuităţii vizuale. Iată de ce ţi se slăbeşte vederea!

Stai prea mult în interior

Cercetătorii au demonstrat că există o legătură între orele îndelungi petrecute în interior,la lumina artificială şi vederea din ce în ce mai slabă. Mai exact,razele soarelui duc la micşorarea pupilei,ceea ce previne vederea înceţoşată cu care se confruntă multe persoane în timpul zilei. Mai mult,oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Sydney au demonstrat că lumina soarelui întăreşte ochii prin stimularea producţiei de dopamină,care protejează retina.

Nu consumi suficiente fructe de pădure

Dacă nu vezi prea bine în timpul nopţii,atunci este un semn că ai o problemă cu stresul oxidativ. Pentru a te proteja este necesar să mănânci cât mai multe fructe de pădure,în special mure şi afine,care conţin antioxidanţi şi limitează efectul nociv al radicalilor liberi.

Ai carenţe de vitamina D

Femeile care au nivelul de vitamina D din organism ridicat,au riscul de a suferi de degenerescenţă maculară cu 44% mai mic,decât cele care au carenţe de vitamina D. Această afecţiune este specifică persoanelor peste 50 de ani,care sunt sfătuite să petreacă cât mai mult timp la soare şi să consume alimentebogate în această vitamină,cum sunt laptele şi peştele.

Iei pastile pentru acnee

Cum o problemă nu vine niciodată singură,medicamentaţia împotriva acneei poate cauza probleme de vedere. De vină ar fi anumite substanţe aflate în compoziţia pastilelor care pot provoca vedere înceţoşată şi pot îngreuna distingerea lucrurilor atunci când lumina este slabă,cum ar fi în timpul nopţii.

Suferi de diabet

Edemul macular este o problemă comună în cazul celor care au diabet de tip 2. Se caracterizează prin vedere înceţoşată,acesta fiind defapt unul dintre primele simptome ale diabetului. Boalaîntrerupe circulaţia sângelui către retină,ducând în timp la pierderea vederii.



Recente

Sărbători  foto   shutterstock 2524828037 jpg
facturi de Sărbători  foto   shutterstock 2206974121 jpg
Buturuga  Sursa foto shutterstock 1859881165 jpg
Rulada de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2055503336 jpg
Rulada cu smochine  Sursa foto shutterstock 320476976 jpg
Cum să eviți electrizarea părului când folosești peria rotativă în 5 pași simpli jpg
Trucuri simple pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp jpg
Cu cât timp înainte trebuie sa rezervi o nuntă pe plajă pentru a evita compromisurile jpg
Cum se păstrează sănătatea sprâncenelor fără proceduri cosmetice rutine zilnice și ingrediente esențiale jpg
clikpentrufemei ro prinicpala jpeg
CLICKPENTRUFEMEI RO lotus design n print VaGdhK kI1c unsplash jpg
e10994b1ad7229e6431d1c3251f0d8ee9c jpg
Tartine cu somon  Sursa foto shutterstock 2644013155 jpg
54 55 shutterstock 2443472203 jpg
analiza reziden iala trei zone strategice pentru achizi ia de apartamente in bucure ti jpg
CLICKPENTRUFEMEI amber kipp TnIUmJxP cY unsplash jpg
20 21 shutterstock 2143408365 jpg
48 49 shutterstock 2216416051 jpg
chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg