Iei antibiotice? Iată cu ce efecte secundare te poţi confrunta!

1 70098 original jpg jpeg

Te doare gâtul, saptele sau o măsea? În acest caz, nu te repezi la dulăpiorul cu medicamente şi nici nu urma un tratament cu antibiotice fără să consulţi medicul. Deşi sunt indicate în tratarea multor afecţiuni, aceste medicamente au numeroase efecte negative asupra organismului.

Avem un stil de viaţă alert şi stresant,motiv pentru care,de cele mai multe ori,pentru a ţine pasul cu ritmul de viaţă,apelăm la antibiotice ori de câte ori ne simţim rău. În timp ce aceste pastile tratează afecţiunile,pe termen lung pot provoca daune ireversibile în organism.

Cresc riscul apariţiei obezităţii

Potrivit mai multor studii recente,animalelor crescute industrial le sunt injectate doze mici de antibiotice pentru a le îngrăşa. Acest lucru îi poate afecta pe cei care consumă astfel de animale.

Pot provoca diabet zaharat de tip I

Deoarece antibioticele ucid bacteriile benefice care se găsesc în intestine,sistemul imunitarare de suferit. Persoanelor cărora li s-a administrat antibiotice de la o vârstă fragedă au un risc crescut de a suferi de diabet zaharat de tip I.

Pot distruge bacteriile

Un tratament cu antibiotice poate distruge bacteriile,printre care se numără Helicobacter Pylori. Deşi este considerată de specialişti o bacterie ce dăunează organismului,se pare că Helicobacter Pylori protejează oamenii de astm. Distrugerea acesteia poate duce la apariţia acestei afecţiuni.

Pot dezvolta rezistenţă la infecţii

Cel mai mare dezavantaj al administrării de antibioticeîn mod regulat este că acestea cresc riscul de infecţii rezistente la antibiotice. Prin urmare,când te simţi rău,consultă medicul şi nu lua medicamente după ureche.



Recente

portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg