Până la ce vârstă dă rezultate purtarea aparatului dentar?

1 69700 original jpg jpeg

Medicii specialişti subliniază că aparatul dentar poate aduce rezultatele dorite indiferent de vârstă, singurul factor de care trebuie ţinut cont fiind sănătatea gingiilor şi a osului care susţine dinţii.

Astfel,tot mai multe persoane iau decizia de a urma un tratament ortodontic la vârstă adultă,când înţeleg beneficiile unui zâmbet frumos şi sănătos. Odată cu dezvoltarea domeniului ortodontiei,aparatul dentar nu mai este de mult inestetic şi nici nu mai produce disconfort.

Beneficiile tratamentului cu aparat dentar

Unul dintre cele mai puternice motive pentru a apela la aparatul dentar indiferent de vârstă este dorinţa de a avea un zâmbet perfect,conştienţi fiind de importanţa lui atât în viaţa personală,cât şi profesională. Un aspect fizic plăcut oferă mai multe şanse de promovare în carieră sau de a avea succes la un interviu,mai multă încredere în sine care se transmite celor din jur,făcându-ne mai atrăgători. Surprinzător sau nu,47% dintre oameni observă prima dată la cei din jur zâmbetul şi doar 31% observă ochii,7% hainele şi 4% părul.

Desigur că şi implicaţiile de ordin medical reprezintă un factor puternic. „Printre numeroasele beneficii aduse de aparatul dentar se numără reducerea riscului de apariţie sau chiar înlăturarea consecinţelor înghesuirilor dentare şi ale muscaturii incorecte:cariile,care apar datorită dificultăţilor de realizare a periajului atunci când dinţii sunt înghesuiţi şi parodontoza,care apare datorită forţelor anormale suportate de dinţii aflaţi în ocluzie (muşcătura) anormală”,a adăugat doamna doctor Mihaela Dan.

Nu în ultimul rând,purtarea aparatului dentar poate fi necesară pentru a îndrepta dinţii migraţi în urmă unor extracţii dentare,în vederea realizării unor lucrări dentare sau implanturi corecte sau chiar pentru a închide spaţiile postextractionale prin deplasarea dinţilor cu ajutorul aparatului dentar.

Mai este eficient aparatul dentar la adult?

Numărul adulţilor care urmează tratamente ortodontice a crescut tot mai mult în ultimii ani. „Cu toate că poate dura mai mult timp îndreptarea dinţilor,ţinând cont că deplasarea lor încetineşte pe măsură ce îmbătrânim,rezultatele pot fi excelente chiar şi la o vârstă mai înaintată. În comparaţie cu adolescenţii,adulţii tind să fie mai motivaţi să respecte sfaturile medicului specialist atunci când poartă aparat dentar. Disponibilitatea lor de a colabora cu ortodontul reprezintă un mare avantaj în atingerea obiectivelor tratamentului în cel mai scurt timp posibil”,subliniază doamna doctor Mihaela Dan,medic specialist ortodont.



Recente

Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg