Răceală, gripă sau viroză – cum facem diferenţa?

1 70761 original jpg jpeg

Nas înfundat, usturime în gât şi febră – simptome cu care toţi ne-am confruntat la un moment dat, însă fără să ştim dacă este vorba de o simplă răceală, gripă sau o viroză de sezon. Care este diferenţa între aceste boli şi mai ales cum le putem trata?

Deşi la prima vedere pot avea manifestări asemănătoare,aceste 3 tipuri de afecţiuni impun remediidiferite pentru tratarea acestora.Un nou anotimp,o altă afecţiune„Perioada anului şi condiţiile meteorologice specifice pot influenţa semnificativ tipurile de afecţiuni care pot apărea. Astfel,o simplă răceală se va manifesta pe parcursul întregului an,cu precădere vara. În schimb,gripa apare mai mult în perioada de iarnă,noiembrie-februarie,când sistemul imunitar este mai vulnerabil din cauza schimbărilor bruşte de temperatură şi a virusurilor gripale. Virozele respiratorii se transmit,în special,prin contactul direct sau indirect cu o persoană contaminată,aşadar sunt prezente tot timpul anului şi depind foarte mult de abilitatea individuală a organismului de a se apăra în faţă agenţilor patogeni ’’,explică doctorul imunolog Tania Bejan.Atenţie la simptome!Răcealaeste o infecţie virală provocată în special de rinovirusuri,care afectează mucoasa nazală,sinusurile,faringele şi căile respiratorii. De regulă,simptomele răcelii debutează la 3 zile de la infecţie printr-o stare generală de disconfort,senzaţii de usturime ale faringelui şi rinoree.Când infecţiile virale se manifestă exclusiv asupra căilor aeriene superioare prin strănut excesiv,nas înfundat,secreţii nazale abundente,putem vorbi despre instalarea virozei respiratorii.„Gripa este cea mai periculoasă viroză respiratorie,fiind provocată de virusul gripal,care se manifestă mai amplu,că o infecţie a plămânilor şi a căilor respiratorii. Anual,aceasta afectează aproximativ 12% din populaţie,iar primele semnale sunt date de febră,tuse,migrene şi o stare generală de rău a organismului.Este important de reţinut că „antibioticele nu sunt eficiente în cazul răcelilor,gripei şi virozelor respiratorii,decât în cazul în care este vorba şi de o infecţie bacteriană asociată acestora. Altfel,acest tip de tratament aduce mai multe efecte secundare negative decât beneficii în interiorul corpului. Când organismul nostru se luptă cu o afecţiune virală,este posibil să se instaleze şi o suprainfecţie bacteriană,din cauza sistemului imunitar slăbit. Doar în acest caz este utilă administrarea antibioticelor,care pot să omoare direct bacteriile sau să le împiedice să se răspândească’’,adaugă specialistul Ropharma.

O răceală simplă debutează cu câteva strănuturi,posibil secreţii nazale uşoare sau înfundarea nasului şi o stare de oboseală sau letargie. În schimb,gripa are un debut brusc,cu febră mare de peste 39 de grade Celsius şi este însoţită de frisoane,dureri de cap şi musculare,tuse puternică,oboseală,lipsa poftei de mâncare etc.

Febra este primul indiciu care trebuie să te ducă cu gândul la gripă. Este adevărat că există şi cazuri de răceli în care apare febra,dar nicidecum nu este vorba de o creştere mare şi bruscă,încă de la debutul bolii,aşa cum este în cazul gripelor.

În plus,gripa este însoţită adesea de dureri musculare puternice. Acest simptom nu apare la o răceală,aşa cum nici frisoanele nu îşi au locul în tabloul simptomatologic al unei viroze simple. Durata fiecărei afecţiuni diferă. În timp ce răceala dispare în câteva zile,cam o săptămâna,o gripă serioasă poate ţine şi câteva săptămâni.

Tratamentele recomandate se diferenţiază în funcţie de fiecare afecţiune,simptomatologie şi tipul de infecţie,însă este important ca toate să aibă o acţiune antiinflamatoare asupra căilor respiratorii infectate,antispastică pentru a calma tusea şi emolientă pentru fluidizarea şi eliminarea eficientă a secreţiilor nazale.

Suplimentul natural Septogal+Lactoferina de la Ropharma reuneşte toate aceste proprietăţi şi conţine ulei volatil de eucalipt,ulei volatil de mentă,ulei volatil de pin,mentol şi lactoferină. Acesta este eficient în cazul infecţiilor acute bacteriene,virale sau fungice cu localizare bucofaringiana:faringite,amigdalite,laringite,gingivite,stomatite,are rol dezinfectant bucofaringian,reduce inflamaţiile şi procesele oxidative la nivelul mucoaselor,calmează durerea şi senzaţia de usturime. Septogal+Lactoferina este disponibil în farmaciile Ropharma din toată ţară şi online pe www.ropharma-healthcare.ro la preţul de 17,9 lei.



Recente

Gogosi cu mere  Sursa foto shutterstock 2518717831 jpg
pregnant woman early pregnancy with hands belly sitting sofa home jpg
Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg