Testele genetice, ”arme” tot mai puternice în lupta împotriva cancerului

1 68268 original jpg jpeg

Medicina personalizată - cea care îi asigură fiecărui pacient tratamentul potrivit pentru el, unic, pe comandă - este în acest moment cel mai mare vis al cercetătorilor în domeniul cancerului.

Şi este un vis cât se poate de realizabil:oamenii de ştiinţă de la Colegiul Universitar din Londa tocmai au anunţat că au descoperit “călcâiul lui Ahile” al temutei maladii. Este vorba de markeri la nivelul tumorilor,mai uşor de identificat şi de atacat decât celulele canceroase în sine. Cercetătorii sunt convinşi că prin analizarea ADN-ului pacienţilor,vor putea să dezvolte ”tratamente pe comandă”. 

Nu sunt primii care se concentrează pe tratamentele personalizate. De ceva vreme miza pentru oamenii de ştiinţă este să identifice mecanismul prin care o anumită tumoră progresează. După ce au făcut asta,în 90% dintre cazuri,îi pot opri avansarea printr-o terapie ţintită. Doctorii,inclusiv cei din România,au deja la dispoziţie zeci de teste genetice pentru a afla,înainte de iniţierea tratamentului,care este mutaţia genetică ce stă la baza tumorii,în cât timp şi cum va răspunde pacientul la terapie şi ce medicament i se potriveşte.

„La ora actuală se pot face testări genetice pentru aproape 60 de gene implicate în procesele canceroase şi există deja terapii ţintite pentru cancerul de colon,cancerul de sân,melanom,cancer bronho-pulmonar,o parte dintre leucemiile acute şi cronice etc. Eficienţa unui tratament antitumoral nu depinde atât de mult de aspectul histopatologic sau de localizarea anatomică a tumorii,cât de mutaţia genetică descoperită la nivel celular”,subliniază doctorul Mariela Militaru,specialist în cadrul Genetic Center,o reţea naţională de investigaţii genetice. 

În prezent,aproximativ 400 de noi terapii ţintite sunt în faza de testare clinică la nivel global. 

„Tratamentul potrivit pentru pacientul potrivit,la momentul potrivit=medicină personalizată. Pornind de la această definiţie în ultimii ani au fost înregistrate succese uimitoare. Pacienţi cu acelaşi diagnostic clinic pot răspunde diferit aceluiaşi tratament. Pentru unii se poate dovedi eficace,pe când în cazul altora pot apărea efecte adverse sau nu se obţine beneficiul clinic dorit. Acest fenomen apare,în multe cazuri,pentru că suntem diferiţi genetic. Şi fiecare trebuie să fim trataţi în funcţie de profilul nostru” – explică dr. Mariela Militaru. 

Tratamentele personalizate,şi,implicit,testările genetice,devin parte importantă a strategiilor naţionale de reducere a numărului bolnavilor de cancer în multe ţări din Europa de Vest.

Anual,8 milioane de pacienţi pierd lupta cu această afecţiune. Înseamnă o persoană la fiecare 4 secunde! În acelaşi timp,aproape 16 milioane de oameni primesc an de an nemilosul diagnostic .



Recente

Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg