Tratamente pentru astm

1 74911 original jpg jpeg

Astmul este o boală cronică inflamatorie a căilor respiratorii ce afectează persoanele din toate categoriile de vârstă, manifestată printr-o hiperactivitate bronşică. Din nefericire, aceasta nu poate fi vindecată, însă poate fi ţinută sub control.

Factorii de risc,extrem de importanţi

Pacienţii care suferă de astm pot duce o viaţă normală dacă îşi iau cu regularitate tratamentul şi se feresc de factorii de risc. Unii dintre aceştia nu pot fi modificaţi,cum ar fi sexul bolnavului- femeile fiind mai predispuse decât bărbaţii să facă astm-,istoricul familial-dacă un părinte sau o altă rudă de sânge au avut această afecţiune,riscul de face astm creşte cu 30%,iar dacă ambii părinţi sau mai multe rude au avut boala,riscul incidenţei creşte cu 70%. Există însă şi factori de risc care au o influenţă mare asupra organismului-fumatul,praful,factorii de mediu-  şi care pot fi schimbaţi prin adoptarea unui alt stil de viaţă.

Cum identifici boala

Spirometria este un test neinvaziv folosit în diagnosticarea şi monitorizarea bolilor plămânilor,precum astmul,fibroza pulmonară şi bronşitacronică. Spirometria măsoară volumul total de aer expirat după o inspiraţie profundă,volumul de aer respirat pe secundă şi capacitatea pulmonară totală. În urma acestui test,anomaliile pot fi identificate cu succes.

Cum o ţii sub control

Astmul este o boală care nu se vindecă,dar care poate fi controlată cu ajutorul medicamentelor antiinflamatoare,cu administrare inhalatorie. Crizele astmatice apărute în cursul zilei şi în special în cursul nopţii se agravează în lipsa unui tratament,ducând chiar la spitalizare de urgenţă sau la deces prin sufocare. Bolnavii folosesc bronhodilatatoare,cortizon,medicamente antialergice,expectorante,vitamine şi anumite spray-uri. Deşi pot apărea perioade în care astmul pare vindecat,în realitate el devine inactiv,metodele de diagnosticare arătând că bronhiile rămân în continuare inflamate şi nevindecate.

Citeşte şi:Astmul poate fi controlat

Atenţie!Antiinflamatoarele folosite în tratamentul reumatismului şi al hipertensiunii,dar şi aspirina,pot declanşa şi agrava crizele de astm.

Înotul face bine

Există preconcepţia că astmaticii trebuie să stea departe de sport,însă acest lucru este valabil în cazul în care boala nu este controlată şi aerul rece şi uscat respirat în urma efortului poate deveni un factor declanşator al crizei astmatice. În rest,dintre toate activităţile sportive,înotul este considerat ca fiind cea mai bună alegere.

Şi copiii pot avea astm

În Europa,s-a constatat că unul dintre principalele motive ale absenţei şcolarilor de la ore este astmul. Şi preşcolarii pot avea această afecţiune,care poate fi depistată chiar înainte ca micuţii să meargă la medic,Se manifestă prin respiraţie rapidă şi mai zgomotoasă,tuse frecventă,care se activează mai ales după o activitate mai energică,mucozităţi în exces,cauzate de rinita alergică.

Afecţiuni care agravează astmul

Alergia agravează astmul,de aceea o evaluare a sensibilităţii la alergeni trebuie făcută în mod obligatoriu de către astmaticii adulţi sau copii. Pacienţii vor putea astfel să se ferească de factorii care declanşează astmul alergic. Datorită vaccinului antialergic,astmul poate fi vizibil ameliorat. Rinita şi refluxul gastro-esofagian sunt alte două afecţiuni care deteriorează starea de sănătate a astmaticului,dacă nu sunt tratate.

Citeşte şi:Importanţa alimentaţiei pentru astmatici

 Boli care pot fi confundate cu astmul

-fibroza chistică (boala în care secreţiile mucoase în organism au consistenţă crescută)

-disfuncţiile corzilor vocale

-obstrucţia căilor aeriene superioare

-rinita alergică

Ştiai că...

...conform rapoartelor internaţionale,aproximativ 300 de miliarde de oameni din întreaga lume au astm în acest moment?

...în România sunt diagnosticaţi cu astm între 800.000-1.000.000 de pacienţi anual,adică aproximativ 6% din întreaga populaţie?

...gândacii sunt un factor declanşator pentru astm? Este demonstrat faptul că cei care locuiesc în medii infestate cu gândaci prezintă risc de a face crize de astm de 4 ori mai mare.

...Antonio Vivaldi,Ludwig von Beethoven,Elizabeth Taylor,Liza Minelli au suferit de astm?



Recente

Gogosi cu mere  Sursa foto shutterstock 2518717831 jpg
pregnant woman early pregnancy with hands belly sitting sofa home jpg
Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg