3 idei de activităţi educative şi distractive pentru copii (P)

1 73241 original jpg jpeg

În creşterea unui copil sunt anumite reguli pe care nu trebuie să le încalci. Una dintre acestea se referă la includerea activităţilor educative, printre lucrurile care îi plac celui mic. Desigur, joaca este importantă şi chiar benefică, însă desenele animate în exces sau jocul pe smartphone şi tabletă nu ar trebui să facă parte din această categorie.

Iată trei idei pentru a petrece timpul cu copilul,într-un mod distractiv şi totodată,foarte educativ.

Desenul şi pictura

Pictura este o activitate extrem de îndrăgit pentru copii,mai ales pentru cei aflaţi la vârste mai fragede. Pe lângă latura amuzantă şi relaxantă pe care o are,desenul are numeroase beneficii în dezvoltatarea creativităţii celor mici. Mai mult decât atât,este o modalitate placută de petrecere a timpului părinţilor alături de copii. Sau atunci când eşti ocupat şi nu poţi colora împreună cu el,îi poţi oferi un bloc de desen,câteva carioci sau culori tempera ori diverse materiale pentru pictură. Pentru copiii sub trei ani,care încă nu au musculatura degetelor destul de dezvoltată,încât să poată prinde corect între degete un creion sau o pensulă,pot experimenta pictura prin diferite tehnici,cum ar fi ştampilarea,pictura cu paiul sau chiar cu palmele. Colorit este unul dintre site-urile care oferă astfel de produse,destinate desenului şi picturii.

Jocurile şi jucăriile educative

Acestea sunt esenţiale în dezvoltarea abilităţilor de comunicare,intelectuale,dar şi pentru stimularea imaginaţiei şi a spiritului de competiţie a celor mici. Procesul de învăţare devine mult mai eficient şi mai distractiv dacă sunt folosite jucării educative pentru copii,tocmai acesta fiind şi motivul pentru care ele există în grădiniţe şi sunt incluse în tehnicile pedagogice folosite de către educatori şi profesori ai claselor mici.

Astfel,puzzle-urile,piesele de lego sau cuburile dar şi multe alte jocuri educative se transformă în reali “profesori” pentru copii,aducând un aport major în învăţarea lucrurilor elementare şi păstrând totuşi aparenţa unor simple jocuri. Alege din oferta Educlass o surpriză educativă pentru cel mic!

Activităţile sportive 

Stimularea activităţii mentale este esenţială,însă,pe acelaşi nivel de importanţă se situează şi activităţile sportive. Copiii trebuie învăţaţi încă de mici să facă mişcare,evidenţiind beneficiile sportului în creşterea lor armonioasă. Jocul în aer liber este iarăşi un lucru pe care trebuie să îl faci împreună cu copilul tău.

Pe Sport Addict poţi găsi biciclete pentru copii la preţuri avantajoase,ideale pentru plimbările prin parc,atunci când vremea permite acest lucru. De asemenea,rolele sunt o opţiune foarte sănătoasă. Dacă dispui de suficient timp în acest sens,poţi chiar să-l înscrii pe cel mic la o sală de sport. Astfel,va invaţa în primul rând cum să interacţioneze cu alţi copii de vârsta sa şi va fi un mod util de a petrece timpul.



Recente

Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg