5 situaţii care pot cauza teama de şcoală

1 73245 original jpg jpeg

Să ne amintim un pic de noi! Chiar dacă ne-a plăcut mult sau nu, în mod sigur au fost momente când şcoala ne-a inspirat şi nouă teamă: teamă de lucrarea de la mate, de colegul de bancă agresiv, de tonul aspru al învăţătoarei sau al profesorului, de nota proastă cu care urma să venim acasă.

1.      Prima zi de şcoală

Felul cum gestionăm noi,părinţii,această zi deosebit de importantă din viaţa micuţului nostru,este parte importantă a succesului viitor. Să nu uităm că,din chiar prima zi,lucrurile se schimbă definitiv. Şcoala este necesară,dar copilul devenit acum „de meserie“ şcolar o va resimţi ca pe o obligaţie. Ca să treacă mai uşor peste asta,îi povestim cum e cu:„Ai carte,ai parte“ şi apoi,înainte de începerea şcolii,îl plimbăm pe copil prin clădire. Şi pentru ca impactul la întâlnirea cu necunoscutul – spaţiu,învăţătoare,colegi – să fie mult atenuat,ar fi bine să-şi cunoască şi învăţătoarea.

2.      Greşeala comparaţiilor

Teama de şcoală îşi are cel mai des rădăcina în comportamentul greşit a părinţilor. Din dorinţa de a sădi în copil spiritul de competiţie,suntem tentaţi să dăm exemplul altor copii cu note bune. Comparaţiile nu sunt nicidecum factori de stimulare,ci de inhibare. Copilul se simte inferior şi lipsit de aprecierea propriului său părinte,se revoltă şi se comportă ca atare.

3.      Dascălii sau colegii

Deşi le rezolvă adesea bine,temele au devenit motiv de nelinişte. Ca să aflăm cum stau lucrurile,trebuie să vorbim deschis şi cu blândeţe,astfel încât copilului să nu-i fie frică să ne spună adevărul. S-ar putea să aflăm că învăţătoarea,fiind prea severă,a indus o stare de teamă sau că are un coleg care-l timorează frecvent. Este bine să mergem la şcoală şi să dezamorsăm cu diplomaţie situaţia. Dacă nu găsim un partener pozitiv în persoana învăţătoarei sau profesorului,iar copilul refuză să mai meargă la şcoală,soluţia este cea a mutării într-o altă clasă.

4.      Are prea multe activităţi

Suprainstruirea copilului apare din dorinţa părinţilor de a face cel mic tot ceea ce nu au reuşit ei să facă. Consecinţa prea multor activităţi extraşcolare-cursuri de tot felul:engleză,pian,desen,balet,diverse sporturi-este epuizarea. Se instalează oboseala,randamentul şcolar scade şi se poate ajunge chiar la o nevroză. Asta nu înseamnă că atunci când copilul are un talent acesta să nu fie cultivat,ci doar că trebuie să-i dozăm corect efortul lasând întotdeauna timp şi pentru joacă.

5.     Emoţiile când este „ascultat“

Pentru unii copii,gândul că trebuie să se ridice în faţa clasei şi să vorbească produce spaimă şi panică. Acestor copii nu le este frică  de note,ci de public (de profesor şi de colegi). În acest caz,părinţii trebuie să-l înveţe pe cel mic să vorbească în faţa necunoscuţilor,să aibă curaj şi să spună ceea ce ştie.

Ştiai că…impunerea performanţei,urmată de pedepsirea copilului pentru un rezultat slab,nu numai că nu îi stimulează dorinţa de succes,dar îi şi accentuează teama de şcoală,alterând profund relaţia părinte-copil?



Recente

Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg