8 lecţii pe care le învaţă copiii la şcoală

1 66094 original jpg jpeg

Educaţia este indiscutabil esenţială pentru formarea unui adult împlinit. Însă, inevitabil, oricât de bine ar fi gândit şi proiectat sistemul de învăţământ, copiii pot învaţă la şcoală şi lecţii nespuse şi nescrise în mod explicit în nicio programa.

Este vorba de convingeri şi prejudecăţi care pot fi cu uşurinţă adoptate de copii,fără să îşi dea seama şi care sunt mai târziu infirmate de experienţele vieţii de adult.1. „Persoanele care au autoritate deţin toate răspunsurile.”

De aici rezultă şi atitudinea „Pentru că aşa am spus eu” pe care o pot avea adulţii faţă de copii. Uneori însă există situaţii în care şi adulţii pot greşi,iar copiii câştigă mai mult pe termen lung dacă învaţă acest lucru şi sunt încurajaţi să verifice informaţiile primite şi să le treacă prin filtrul propriei gândiri.

Această atitudine poate fi încurajată şi de către părinţi,care îşi doresc să îl lase pe copil să se relaxeze după o zi lungă la şcoală. Învăţarea însă poate lua mai multe forme,iar jocurile,confruntările amuzante dintre copii,activităţile cu părinţii,toate sunt oportunităţi de învăţare,chiar dacă nu se desfăşoară în sala de clasa.



Recente

chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg