Află când se fac botezuri în 2015!

1 60866 original jpg jpeg

În ce zile din 2015 se pot face botezuri? Află care sunt zilele acceptate de biserica ortodoxă.

Copiii pot fi botezaţi în orice zi a anului,dar în zilele de post nu se pot organiza petreceri.  Însă,în majoritatea cazurilor,părinţii vor să organizeze după ceremonie şi un eveniment festiv,cu naşii,rudele şi prietenii apropiaţi – lucru firesc,fiindcă este o zi importantă din viaţa copilului. Prin urmare,dacă vrei să faci petrecere,trebuie să alegi o zi cu dezlegare pentru toate mâncărurile.Ca să ştii care sunt acele zile potrivite pentru botez cu petrecere,ia drept reper zilele în care se dă dezlegare pentru cununii.

Perioadele de post şi de sărbătoare când nu se fac botezuri cu petrecere

-        Săptămâna lăsatului de sec de carne-15– 21 februarie

-        Postul Sfintelor Paşti-22 februarie-11 aprilie

-        Săptămâna Luminată – 13-19 aprilie

-        Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel – 8-28 iunie

-        Postul Adormirii Maicii Domnului 31 iulie – 14 august

-        Postul Naşterii Domnului – 14 noiembrie – 24 decembrie

-        De la Naşterea Domnului până la Botezul Domnului-25 decembrie – 6 ianuarie

Zilele de sărbătoare când nu se fac botezuri cu petrecere

-        Întâmpinarea Domnului – 1 şi 2 februarie (nu se fac botezuri cu petrecere nici în ajunul sărbătorilor religioase)

-         Înălţarea Domnului-20 şi 21 mai

-        Rusaliile – 30-31 mai

-        Adormirea Maicii Domnului-14 şi 15 august

-        Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul – 28 – 29 august

-        Naşterea Maicii Domnului-7 şi 8 septembrie

-        13 şi 14 septembrie-Înălţarea Sfintei Cruci

-        20 şi 21 noiembrie- Intrarea Maicii Domnului în Biserică

-        24 şi 25 decembrie-  Naşterea Domnului (Crăciunul)



Recente

portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg