Află totul despre autism la Baby Expo!

1 52155 original jpg jpeg

Sâmbătă, 26 Mai, între orele 13.00 – 14.00, în cadrul Baby Expo, Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA) va organiza un seminar pentru tinerii părinţi, pe tema depistării timpurii a autismului la copii.

Tot sâmbătă,în cadrul aceluiaşi eveniment,la intrarea în Sala Polivalentă,vizitatorii vor fi întâmpinaţi de un panou informativ cu mesajul „NU” Ştiu ce e autismul,care va rămâne acolo pe toata durata zilei de expoziţie (orele 10.00 – 18.00).

Seminarul,intitulat „Diagnostic şi intervenţie timpurie în autism”,se adresează viitorilor şi tinerilor părinţi prezenţi la Baby Expo ce va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti. Discuţia va fi condusă de Asist. Univ. Dr. Laura Mateescu,Asist. Univ. Dr. Florina Rad şi Psih. Maria-Cristina Nedelcu.  Medicii specialişti vor explica ce înseamnă autismul,care sunt semnele care apar încă de la vârste fragede,care sunt paşii de urmat pentru o diagnosticare corectă şi cum se poate recupera un copil cu tulburare de spectru autist (TSA).“Întrucât depistarea precoce,la vârsta de 18 – 36 luni,şi intervenţiile terapeutice timpurii cresc cu până la 47% şansele de recuperare a persoanelor cu autism,ne-am dorit să aducem mesajul şi informaţia referitoare la simptomele şi diagnosticarea precoce a autismului,în mijlocul principalului nostru grup-ţintă:părinţii copiilor cu vârste cuprinse 1 an şi 3 ani. Şi am ales Baby Expo.”,declară Adelaide Katerine Tarpan,Sociolog în cadrul Fundaţiei Romanian Angel Appeal.

Campania „Oferă-mi o şansă!” face parte din activităţile proiectului strategic „Şi ei trebuie să aibă o şansă!” – program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist,desfăşurat de Fundaţia Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Ministerul Muncii,Familiei şi Protecţiei sociale – Direcţia Generală Protecţia Copilului şi Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România.

Intrarea la seminar este gratuită şi deschisă tuturor vizitatorilor Baby Expo.



Recente

Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg