Bătaia nu e ruptă din rai!

1 59047 original jpg jpeg

În 2013, studiul realizat de Salvaţi Copiii arată că 38% dintre părinţii români recunosc că folosesc bătaia ca metodă de disciplinare, iar 63% dintre copii declară că sunt bătuţi de către părinţi.

Ce efecte are violenţa fizică asupra copiilor?

Copiii supuşi pedepselor corporale au mai puţină materie cenuşie decât copiii care nu sunt bătuţi. Mai puţină materie cenuşie înseamnă mai puţin autocontrol şi un coeficient de inteligenţă mai scăzut. Cu alte cuvinte,cu cât copiii sunt pedepsiţi mai mult folosind violenţa,cu atât mai puţin vor fi capabili să îşi controleze comportamentul şi să îşi corecteze “greşelile” care duc la pedeapsa corporală.

Copiii bătuţi devin violenţi la rândul lor

  • Studii realizate până în prezent au arătat că atunci când copiii în jurul vârstei de 3 ani sunt pălmuiţi,devin mai violenţi şi agresivi atunci când ajung la grădiniţă decât copiii ai căror părinţi nu aleg pălmuirea că metodă de disciplinare;
  • De asemenea,copiii pedepsiţi folosind violenţa fizică îşi formează o atitudine ostilă faţă de cei din jur:se aşteaptă că ceilalţi să fie agresivi faţă de ei şi devin la rândul lor agresivi.

Citeşte continuarea articolului pe SuntParinte.ro.



Recente

clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg
AST2555 bezova (4) edit mensi jpg
Prajitura cu crema de lamaie  Sursa foto shutterstock 503549560 jpg
Supa de pui cu orez  Sursa foto shutterstock 1188113863 jpg
clickpentrufemei ro   Mocasinii de damă – un ghid pentru crearea unei ținute elegante png
1772195181 GSlR png
Supa frantuzeasca de ceapa  Sursa foto shutterstock 2079346624 jpg
Fursecuri cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2308343029 jpg
femeie se relaxeaza duminica acasa 5427102 jpg