Bebeluşul plânge când te aşezi, de parcă ar avea senzori de mişcare? Ce se întâmplă, de fapt!
Ţi s-a întâmplat să stai de ore bune în picioare, plimbând, cântând şi legănând un bebeluş mulţumit, iar când să te aşezi, să te odihneşti, el să înceapă să plângă? Nu? Faci parte din categoria celor puţini aleşi. Restul încearcă să facă faţă unei reacţii stranii din partea copiilor mici, dezarmante pentru părinţi.
De ce încep copiii să plângă imediat ce simt că vrei să te aşezi? Şi, uneori, plânsul este atât de puternic, că oboseala corpului dispare ca prin minune, iar tot ceea ce îţi doreşti este să stai din nou în picioare? Să ştii că nu eşti singura şi nu este de vină sugarul, ci evoluţia. Despre ce este vorba?
Este o situaţie pe care numeroşi părinţi o ştiu prea bine: chiar dacă un bebeluş pare complet calm, există riscuri mari ca el să înceapă să se agite şi deseori să plângă în momentul în care te afunzi în cel mai apropiat fotoliu.
Simţ al umorului sau evoluţie?
Fatherly.com explică faptul că reacţia aceasta, destul de iritantă, ar putea avea origini evolutive. Trebuie doar să îţi imaginezi că traversezi prin junglă şi eşti urmărit de un prădător însetat de sânge proaspăt. Şansele de supravieţuire sunt mai mari dacă copilul strâns la piept nu te încetineşte, ci te impulsionează să continui să mergi, agitându-se şi plângând.
De-a lungul a milioane de ani, specia umană şi nu numai ar fi putut evolua la a rămâne în mod automat nemişcată şi liniştită atunci când părinţii sunt în mişcare, pentru ca mai apoi să revină la starea de nelinişte iniţială, imediat ce acea mişcare se opreşte.
Într-un studiu publicat în jurnalul Current Biology, efectuat în anul 2013, cercetătorii au urmărit frecvenţa cardiacă a 12 sugari în trei situaţii diferite: când erau purtaţi de mame, în timp ce mamele stăteau lângă ei şi în situaţia când copiii stăteau singuri în pătuţ. În plus faţă de starea vizibilă de calm avută atunci când erau transportaţi, ritmul cardiac al bebeluşilor a fost semnificativ mai mic.
Aceste date sugerează că sugarii au fost mai relaxaţi în timpul mersului decât în timpul şederii, nu doar comportamental, ci şi fiziologic, au scris cercetătorii. Răspunsul fiziologic nativ de a fi transportat nu este specific bebeluşilor umani. Puii altor mamifere, inclusiv pisici, şobolani şi lei se încolăcesc pe trupul mamelor şi se lasă duşi de colo-colo. În acelaşi studiu, experţii au observat că puii de şoarece „au menţinut o postură imobilă şi compactă” atunci când mamele lor i-au prins de ceafă‟.
Cercetarea este prima care a scos la iveală asemănările izbitoare ale stării de calm induse de purtarea sugarilor umani şi a puilor de şoarece, în scopul de a reduce mobilitatea, vocalizele şi a regla ritmul cardiac.
Cu alte cuvinte, putem să credem că bebeluşii ne ajută să supravieţuim sau, pur şi simplu, că au simţ al umorului straniu.
@shutterstock
