Când se maturizează bărbaţii?

1 52497 original jpg jpeg

A trecut ceva timp de la căsătorie, şi el continuă să se poarte copilăreşte? Oricât de adorabil ţi s-ar părea, vine totuşi vremea când trebuie să-şi demonstreze maturitatea şi responsabilitatea faţă de familie.

Cu toatele ştim că într-o căsnicie a fi romantic e frumos,dar nu e suficient. Responsabilitatea,puterea de decizie şi dorinţa de implicare sunt doar câteva calităţi care nu ar trebui să lipsească din „portofoliul de soţ”.Cu multă răbdare,dar şi cu ajutorul câtorva trucuri vei reuşi să-l faci mai responsabil şi mai matur.

Când participă la treburile casei

El crede că spălatul vaselor,schimbatul scutecului celui mic,spălatul şi călcatul rufelor sau gătitul sunt doar treburi pentru gospodine,în schimb tu te-ai săturat să te confrunţi cu lipsa lui de implicare şi să strângi mereu după el. În plus,la sfârşit de săptămână se sustrage nonşalant de la curăţenie,iar dacă îi atragi atenţia,el preferă să-ţi răspundă inocent:„Dar ce ai dragă? Chiar nu mă pricep!“

Soluţia:

Nu rezolvi nimic dacă te enervezi şi-i faci observaţie pe un ton dur,explicându-i că treburile casnice se împart la doi. Mai bine pregăteşte-i o mică „surpriză”,lăsându-l dimineaţa cu rufele necălcate şi cu sufertaşul gol. Când îşi va da seama,va fi prea târziu să-ţi facă reproşuri,iar tu vei fi de mult plecată. Seara,nu te teme că-l găseşti îmbufnat fiindcă l-a penalizat şeful pentru întârziere. Explică-i doar că aceeaşi stare de stres ţi-o provoacă şi lipsa lui de organizare.

simeon stalpnicul png

Când devin mai chibzuiţi cu banii

Tu plăteşti toate dările în casă,el preferă să stea cu banii în buzunar. Mai mult,e foarte atent în ceea ce-i priveşte,ba chiar gestionează o listă pe care scrie mai tot timpul,în detaliu,ce aţi cumpărat în fiecare lună. Culmea ironiei este că-ţi dă mereu sfaturi despre cum se cheltuieşte,iar în ziua de salariu se „premiază“ cu tot felul de lucruri scumpe.

Aminteşte-i că de-acum nu mai trăieşte cu părinţii şi că ar fi corect să vă puteţi cumpăra pe rând ceea ce vă place. Poţi alege un moment potrivit pentru a-i explica deschis că viaţa de familie implică şi alte investiţii decât plăcerile personale.

Când pun familia mai presus de distracţii

Se întâlneşte cu prietenii de parcă s-ar fi întors la zilele fără griji din adolescenţă,iar tu te-ai săturat să-i tolerezi această „poftă nestăpânită de viaţă“. Fie că-i cheamă acasă şi că petrece cu ei ore întregi amuzându-se gălăgios,fie că întârzie noaptea de acasă pentru că a stat cu ei „la bere“,e clar că nu există scuză pentru lipsa lui de cooperare.

Soluţia:

Explică-i pe un ton împăciuitor că viaţa de familie înseamnă mai multă comunicare şi implicare. Înainte,îi poţi propune o excursie la munte,o ieşire în oraş la un concert sau la un spectacol de comedie. Cu timpul,îşi va da seama că şi tu poţi face parte din acelaşi joc şi că relaţia dintre voi poate deveni la fel de agreabilă,precum cea pe care o are cu prietenii. Trebuie doar să ai răbdare şi să nu renunţi din prima.

Mai spune-i că...la un moment dat,unul dintre voi se poate îmbolnăvi. Aşa că ideea de a ţine banii fiecare pentru el nu va mai funcţio­na. Spune-i asta pe un ton calm şi nu te îngrijora. Cu timpul,va fi mai cooperant!



Recente

chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg