Care sunt fotografiile cu copii pe care nu ar trebui să le postezi în spaţiul virtual

1 original 1735715198 jpg jpeg

Era reţelelor de socializare este în plină desfăşurare şi aduce tot felul de surprize. În ultimii ani şi în mod deosebit în ultimele luni, spaţiul virtual a fost cucerit de fotografiile cu copii. La şcoală, în vacanţă, la aniversări, costumaţi în diferite persoanje ori pur şi simplu îmbrăcaţi sumar, copiii câştigă detaşat competiţia fotografiilor, detronând haioasele pisici.

Părinţii par să fie victimele colaterale sigure ale reţelelor de socializare. Fie că vorbim despre grupurile de părinţi, unde cei mai mulţi dau sfaturi sau cer ajutor în caz de probleme de sănătate, fie că vorbim despre împărtăşitul pozelor cu cei mici, spre delectarea rudelor din alte localităţi şi a prietenilor, spaţiul virtual este, totuşi, o mare de oameni, unii cunoscuţi, alţii străini şi de-a dreptul periculoşi, cum sunt pedofolii.

O fotografie reuşită cu cel mic îi face pe părinţii zilelor noastre să uite că de cealaltă parte a ecranului sunt „rechinii‟, persoanele care îşi aleg victimele, urmăresc şi adună informaţii despre ele, ca să le poată prinde cu uşurinţă. Când pui fotografii cu cei mici, ca să îi pui pe apropiaţi la curent cu evoluţia armonioasă a acestora, le aduci la cunoştinţă părădătorilor informaţii despre semnalmentele copiilor. Iar lucrurile devin şi mai uşoare pentru traficanţi şi pedofili, dacă ai conturile de pe reţelele sociale publice şi nu private. Ca să nu ai probleme, evită să pui aceste tipuri de fotografii cu cei mici în spaţiul virtual!

Copiii, în apropierea şcolii sau cu emblema şcolară la vedere

Chiar dacă acum şcoala este online, multe dintre fotografii s-au făcut cu prilejul începerii anului şcolar, care s-a desfăşurat în condiţii normale, în contextul crizei sanitare. Analizează şi nu le mai împărtăşi, dacă pozele conţin informaţii despre împrejurimile şcolii ori ale locuinţei sau despre numărul şcolii, care se găseşte şi pe emblema de pe uniformă. 

Etichete cu numele copiilor

Dacă în poze, fata sau băiatul are etichetă cu numele pe bluză ori postarea are etichete cu numele copiilor, ar fi mai bine să ştergi poza din secţiunea cu albume foto. Este suficient să se ştie numele copilului, ca un posibil pedofil să îl strige şi să se dea drept o cunoştinţă bună a părinţilor. Copilul poate fi sedus cu tot felul de poveşti doar dacă este strigat pe nume. De asemenea, evită să dezvălui cum îi cheamă pe copii în diferite postări virtuale, oricât de inspirate ţi se par alegerile privind prenumelor odraslelor.

Copii în slip, costum de baie sau acoperiţi sumar

Odată ce ai încărcat o imagine pe Internet, nu mai ai control deplin asupra imaginii şi nu ştii cine o poate vedea, copia sau distribui. Postarea de imagini care arată corpul gol sau parţial acoperit al copilului poate atrage prădători online, care îi pot şantaja pe copii cu acest gen de fotografii.

Nu posta poze cu cei mici plângând!

Un alt tip de fotografie care îl poate face pe copilul tău să se simtă jenat şi frustrat atunci când apare în spaţiul virtual este cea care dezvăluie comportamentul lui, tantrumurile sau alte momente de slăbiciune. Chiar dacă motivul suferinţei copilului tău pare suficient de amuzant pentru a fi împărtăşit, aminteşte-ţi că, pentru el, poate fi o adevărată tragedie în acel moment, iar sentimentele copiilor nu ar trebuie luate în derâdere.

@shutterstock



Recente

Gogosi cu mere  Sursa foto shutterstock 2518717831 jpg
pregnant woman early pregnancy with hands belly sitting sofa home jpg
Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg