Cheia relaţiilor reuşite în viaţă

1 53946 original jpg jpeg

Trăinicia legăturilor pe care le stabilim cu ceilalţi se datorează şi capacităţii de-a veni în întâmpinarea nevoilor sufleteşti ale celor din jur, o putere pe care specialiştii o numesc inteligenţa emoţională. Fiecare dintre noi posedăm un astfel de „sâmbure“, dar puţini reuşesc să-l cultive...

Ce este inteligenţa emoţională

Pe scurt,inteligenţa emoţională reprezintă capacitatea de a intui şi de a răspunde în acelaşi timp corect emoţiilor celor din jur,declanşate de multe ori de propriile emoţii. Pentru a avea un grad înalt de inteligenţă emoţională,ar trebui să fim foarte conştiente de sentimentele noastre la un moment dat,să avem capacitatea de a le dirija şi controla în condiţii de stres,să fim empatice,sociabile şi capabile să transformăm gândurile şi situaţiile negative în oportunităţi şi în sentimente pozitive atât în noi,cât şi în cei care ne înconjoară.

Relaţia dintre tine şi el,testul suprem

În cuplu,sentimentele sunt foarte intime şi puternice,de aceea este atât de uşor să te simţi rănită,respinăs sau dezamăgită. De câte ori nu ţi s-a întâmplat să simţi că vorbele pe care le vei arunca partenerului nu vor face decât să înrăutăţească lucrurile,şi totuşi ai făcut-o? De câte ori nu l-ai judecat şi l-ai atacat pe celălalt atunci când simţeai că ai nevoie de empatie şi de afecţiune? Ei bine,care au fost rezultatele? De cele mai multe ori,bumerangul s-a întors şi te-a lovit în suflet când îţi era lumea mai dragă.

„Dacă eu aş fi…,tu ai face…”

„Dacă eu aş fi importantă,tu ai face asta”,„Dacă m-ai iubi,tu nu ai face asta” sau simplu „Tu nu mă iubeşti”. Toate aceste fraze sunt o cale relativ sigură spre suferinţă.Este posibil ca,folosind un astfel de comportament,să smulgi ce-ţi doreşti de la iubit,părinţi,prieteni,dar relaţia va fi bazată pe şantaj şi manipulare,nicidecum pe sentimente reale şi empatie.

Ceea ce trezesc aceste fraze în ceilalţi este sentimentul de vină. Iar sentimentul de vină va măcina în timp,zdruncinând serios încrederea în sine a persoanei atacate şi afectând calitatea relaţiei tale cu ea. Înţelegerea sentimentelor pe care i le trezeşti celui cu care vorbeşti reflectă o inteligenţă emoţională crescută.

Dacă ai această capacitate,atunci şansele de a-ţi răni partenerul de discuţie când simţi nevoia de atenţie,empatie şi dragoste devin mult mai mici. Dacă îţi alegi cu grijă cuvintele şi te exprimi cald,cu un ton al vocii nerăstit,în orice situaţie,s-ar putea să începi să creşti atât emoţional cât şi intelectual,ajungând să-ţi împlineşti nevoile şi să-ţi întăreşti pe deasupra şi relaţiile cu cei dragi.

simeon stalpnicul png

Tonul face muzica,exprimarea dă tonul

Ce mică pare diferenţa dintre „Mă faci să sufăr“ şi „Mă simt rănită“ şi ce efecte diferite pot să producă!  Când te rezumi la a spune cum te simţi,îi transmiţi celuilalt o realitate fără

să-l ataci. Sentimentele şi trăirile nu pot fi judecate,ele nu se supun logicii şi nu pot fi rezolvate pe calea intelectului,dar poţi să oferi informaţii despre starea ta fără să învinovăţeşti.

Sfaturi de suflet

Învaţă să spui ce simţi, fără să-l învinovăţeşti pe celălalt pentru asta. Ideal ar fi să poţi spune tot ce ai pe suflet în orice moment,dar viaţa nu este ideală,de aceea gândeşte-te dacă un moment care-ţi pare potrivit poate de fapt provoca furtuni,cu consecinţe irecuperabile.

Asumă-ţi responsabilitatea propriilor simţiri.

Întreabă-te ce poţi face şi tu pentru tine,în loc să pretinzi mereu să se facă lucruri pentru tine. La fel,gândeşte-te cum ţi-ar plăcea să se simtă celălalt şi ce ţine de tine să ajungeţi acolo.

Încearcă să descoperi care sunt nevoile emoţionale care nu ţi-au fost împlinite în copilărie. Vei vedea că o mulţime din nevoile de mai târziu vin de acolo. Încearcă să înveţi să te iubeşti pe tine însăţi şi vei învăţa să-i iubeşti şi pe ceilalţi.

Depinde fericirea ta de partenerul tău de viaţă? Dacă răspunsul este 100% da,atunci vorbim de o dependenţă şi nu de iubire.

Învaţă să asculţi şi să înţelegi mesajele celuilalt.

Transformă doleanţele şi cerinţele în preferinţe şi redu presiunea pe care o pui pe cei dragi.



Recente

Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png