Copilul tău nu socializează: cum îl ajuţi?

1 67337 original jpg jpeg

Dacă, la vârsta de 3-4 ani, copilul tău petrece cea mai mare parte a timpului jucându-se singur, e semn că trebuie să-l ajuţi să socializeze cu ceilalţi mititei de vârsta lui.

Copii cocoloşiţi

La unii copii,vârsta de 3-4 ani coincide cu debutul anxietăţii sociale.  Mai ales la cei care au fost protejaţi în exces de părinţi,bunici,bone,educatoare,sau la cei care nu au avut pâna la această vârsta contact cu alţi copii. Şi atunci este firesc să le fie teamă să socializeze,pentru că nu ştiu cum să reacţioneze la invitaţiile la joacă ale celorlalţi-şi nici nu ştie cum să-şi facă prieteni.

Pas cu pas

Nu insista ca el să facă primul pas către ceilalţi copii care se joacă împreună. Lucrurile se rezolvă treptat. Arată-i cum se joacă grupurile de copilaşi din părculeţ. Încercaţi să ghiciţi cum îl cheamă pe fiecare sau cine este cel mai mare,care dintre ei clădeşte cel mai frumos castel de nisip...Încet,încet,odorul tău va dori să li se alăture.

Fă prezentările

Cum îl poţi ajuta? Stai lângă el când mergeţi în parc. Când se simte pregătit,ia-l de mână şi mergeţi împreună la grupul de copii cărora el vrea să li se alăture. Prezintă-l tu,spunându-i clar numele,apoi roagă-i pe ceilalţi să se prezinte şi ei. Fă fiecărui copilaş câte un mic compliment („Ce nume frumos ai”) pentru a le capta atenţia şi a le câştiga bunăvoinţa. Apoi întreabă-i dacă sunt de acord să-l primească şi pe puştiul tău în jocul lor la nisip,cu mingea ori la leagăne. Odată acceptat în grup,prichindelul tău se va lua cu joaca,se va destinde,şi nu va mai fi atât de crispat.

Acasă,teritoriu sigur

Dacă această metodă a dat greş în repetate rânduri şi copilaşul tău stă în continuare singur şi lipit de tine pe bancă,înseamnă că este un mare timid. În acest caz,iniţierea relaţiilor cu copiii de vârsta lui trebuie să se facă la voi acasă. Pentru că acolo se simte în siguranţă,este stăpân şi are un uşor ascendent asupra lor. Găseşte-i prieteni nu foarte gălăgioşi sau agresivi. Pregăteşte-le câteva jocuri care ştii sigur că le plac şi stai şi tu pe lângă ei,ca să poţi interveni dacă este cazul.



Recente

portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg