Cum aşezi corect scaunul copilului în maşină. Atenţie la aceste detalii care îi pot salva viaţa!

1 copil in scaun auto 1328077112 jpg jpeg

Din prima zi de viaţă a copilului tău, faci tot ce ţine de tine ca el să fie în siguranţă. Chiar dacă încerci să prevezi pericolele care-l pot paşte, uneori, îţi scapă câte ceva şi aveţi de suferit toţi ai casei. Un eventual accident de maşină este ceva ce trebuie să iei în calcul, de aceea este necesar ca din prima zi în care-l aduci acasă să-l aşezi într-un scaun de maşină potrivit.

Pentru orice proaspăt părinte, alegerea celui mai bun dispozitiv auto pentru protejarea copilului cât stă în maşină reprezintă o provocare. Chiar şi după ce s-a decis asupra unui scaun, părintele descoperă că trebuie să ştie cum să-l aşeze corect şi cum să-l prindă pe cel mic în el. O altă încercare vine la final, când copilul pur şi simplu se revoltă că trebuie să stea prins în centuri şi plânge fără oprire. Cum să depăşeşti toate aceste etape şi să călătoriţi toţi în siguranţă? Găseşti câteva răspunsuri în cele ce urmează!

Ce spune legea

Începând din anul 2014, este obligatoriu ca toţi şoferii care au în autovehicul locuri cu centuri de siguranţă să aşeze copiii cu înălţimea sub 150 cm în dispozitive de fixare în scaune omologate, în special pe cei cu vârsta sub trei ani. În niciun caz, copiii sub vârsta de 12 ani nu trebuie să fie transportaţi pe locul din dreapta şoferului, nici măcar dacă sunt ţinuţi în braţe. Potrivit Codului Rutier 2020, conducătorii auto care nu iau în seamă legislaţia privind transportul celor mici riscă să primească trei puncte de penalizare, un punct-amendă reprezentând 10% din salariul minim brut pe economie. Dincolo de amenda pe care o pot primi, părinţii riscă accidentarea gravă a propriilor copii, ceea ce este cu mult mai greu de suportat.

Cum alegi scaunul de maşină potrivit?

Când porneşti să cumperi un scaun de maşină pentru copilul tău, ai nevoie să ştii ce tip este potrivit. Copiii cu vârsta sub nouă luni trebuie aşezaţi într-un scaun pentru bebeluşi sub formă de coş sau scoică, pentru că nu-şi pot susţine singuri capul. De la şapte luni la patru ani este de preferat să stea într-un scaun auto poziţionat cu spatele la sensul de mers. Încearcă să ţii copilul cât mai mult timp posibil cu spatele către şofer! Această poziţie îi protejează gâtul şi capul în eventualitatea unui impact frontal. Apoi, de la patru la 12 ani este util înălţătorul sau scaunul fără centuri, care se prinde cu centurile de siguranţă ale maşinii. Între aceste vârste, copilul este dezvoltat şi are rezistenţa necesară să meargă cu maşina cu faţa înspre sensul de mers. Înălţătorul te va ajuta să-l aşezi pe cel mic, astfel încât centura să fie prinsă corect. Chiar şi după ce au împlinit 12 ani, siguranţa trebuie să primeze. Învaţă-l să-şi prindă singur centura de siguranţă şi verifică dacă şi-a pus-o corect.

Cel mai sigur loc din maşină

Odată achiziţionat scaunul de maşină potrivit, urmează să-l pui pe poziţie. Citeşte instrucţiunile producătorului şi secţiunea privind scaunele auto din manualul vehiculului. Cel mai bun loc este bancheta din spate, departe de airbagurile active. Dacă ar fi aşezat pe scaunul din faţă şi airbagul s-ar activa, acesta ar putea lovi spatele scaunului orientat cu spatele la sensul de mers, chiar acolo unde se află capul copilului, ceea ce poate provoca vătămări grave sau fatale. Un airbag ar putea să lovească şi să dăuneze unui copil care călătoreşte pe un scaun auto orientat cu faţa spre parbriz. Fii sigură că scaunul este bine fixat, permiţând cel mult 2,5 cm de mişcare dintr-o parte în alta sau din faţă în spate, atunci când este apucat în partea de jos lângă punctele de fixare şi orientat în direcţia corectă.

Cum prinzi o scoică pentru bebeluşi

Un coşuleţ sau o scoică pentru sugar este un pic mai greu de prins. În primul rând, orientează scoica cu spatele la şofer. Apoi, dacă te afli în sezonul rece, dezbracă bebeluşul de haina groasă. Dacă alegi să pui copilul cu geaca pufoasă în scoică sau scaunul auto, el poate să fie aruncat din hamuri în caz de accident, ca urmare a comprimării hainei în timpul impactului. După ce ai scos haina, aşază copilul în scoică şi prinde curelele hamului, trecându-le peste umerii lui. Asigură-te că bretelele nu sunt răsucite sau prea largi. Dacă poţi prinde fiecare bretea între două degete înseamnă că este nevoie să le mai strângi un pic. De asemenea, unghiul scaunului auto trebuie să fie suficient de înclinat pentru a menţine capul copilului în sus, fără ca bărbia să stea în piept, pentru că sugarul nu are forţă musculară pentru a-şi ridica capul.

Pont

Dacă aşezi un singur scaun auto pe bancheta din spate, instalează-l în centru, pentru a reduce riscul de rănire în timpul unui accident.

Ce să verifici dacă iei un scaun la mâna a doua

Dacă optezi pentru un scaun auto care a mai fost utilizat în trecut de un alt copil, ai grijă ca acesta să nu aibă deteriorări vizibile sau părţi lipsă şi să nu fi trecut printr-un accident. De asemenea, ar fi ideal să fi fost dat în uz cu mai puţin de 6 ani înainte, să aibă o etichetă cu data fabricării şi numărul modelului, precum şi instrucţiuni de folosire.

Info

La nivel mondial, se estimează că numărul copiilor răniţi în accidente rutiere este de 10 milioane în fiecare an, iar rănile provocate de accidentele rutiere sunt cauza principală de deces în rândul copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 5 şi 29 de ani.

Ideea care a salvat mii de copii

Un profesor universitar din Suedia, inspirat de primul zbor în jurul Terrei al americanului John Glenn Jr., a inventat primul scaun auto pentru copii. Prototipul a fost testat în anul 1964, iar peste trei ani a intrat în producţie. Astăzi, invenţia lui reduce cu până la 60% rata de deces a copiilor. Mai mult, scaunele auto pentru copii cu orientare către spatele maşinii au un nivel de siguranţă de cinci ori mai ridicat decât cele cu orientare către sensul de mers.



Recente

Tu iti  asiguri suficienta Vitamina D iarna  Sursa imagine Pixabay jpg
animal care doarme  sursa   Shutterstock jpg
Paturile ponderate stimuleaza melatonina  Sursa imagine shutterstock 751827643 jpg
dinți, zâmbet  sursa   shutterstock jpg
ClickPentruFemei (1) (10) jpg
Ce simptome da boala streptococica  Sursa imagine shutterstock 2178458807 jpg
vinuri medicinale shutterstock 459282892 jpg
clickpentrufemei jpg
mamă alergică la copil  sursa   Shutterstock jpg
planta de gradina iarna jpg
Bebelus care plange  jpg
vitamina D jpg
Filme de Craciun de evitat cand esti cu copiii  Sursa imagine shutterstock 1868925283 jpg
sampon uscat profesional xpertbeauty jpg
manichiura oja semipermanenta jpg
cadou oferit de femeie jpg
Esti friguros Afla care sunt cele mai bune alimente în sezonul rece  Sursa imagine Pixabay jpg
alimente congelate  jpg
Ce să faci și ce să nu faci înainte de programarea la medic  jpg
shutterstock 1494529091 jpg