Cum îl obişnuieşti pe bebeluş să bea cu sticla

1 mama si bebe5 jpg jpeg

Fie că vrei să-l obişnuieşti pe bebeluşul tău să bea cu sticla lapte matern, praf sau ambele variante, va trebui să treci printr-un proces de durată, care poate fi mai simplu sau mai complicat. Cât de repede se obişnuiesc cei mici cu sticla depinde de personalitatea lor, de stare şi preferinţe, aşa că va trebui să ai răbdare dacă bebeluşul tău se încăpăţânează.

Schimbarea trebuie făcută la momentul potrivit, dar, în general, nu va opune rezistenţă prea mult timp. Nu uita că poţi combina hrănirea la sân cu cea cu sticla fără nicio problemă. Iată câteva sfaturi pentru a-ţi obişnui bebeluşul cu sticla:

Fă-i cunoştinţă cu sticla cât mai devreme

Perioada ideală în care poţi începe să-l hrăneşti pe bebeluş cu sticla este între 2-6 săptămâni. Poţi să-i faci cunoştinţă cu sticla şi mai devreme, dacă nu vrei sau nu poţi să alăptezi. De asemenea, poţi opta pentru lapte praf pentru bebelusi când alegi să combini cele două metode şi tipuri de lapte sau dacă nu produci o cantitate suficientă.

Când bebeluşul creşte, chiar dacă este fericit cu alăptarea, nu aştepta prea mult până să-i oferi sticla, deoarece altfel există mai multe şanse să o respingă.

2 hranire sticla jpg jpeg

Cum îi oferi sticla

Unii specialişti recomandă ca altă persoană decât mama să-i ofere sticla celui mic. Bebeluşii sunt mai perspicace decât crezi şi îşi vor da seama că laptele matern este mai valoros şi este posibil să refuze hrănirea cu sticla când vine din partea ta. Roagă-l pe partenerul tău, pe mama ta sau altă persoană din cercul apropiat să facă primii paşi cu bebeluşul spre hrănirea cu sticla. Bebeluşul trebuie ţinut aproape, iar contactul piele la piele este la fel de important şi atunci când îl hrăneşti cu sticla.

Un aspect important îl reprezintă poziţia în care trebuie ţinută sticla. Tetina trebuie să fie plină de lapte pe tot parcursul hrănirii, pentru ca fluxul de lapte să fie constant, la fel ca în cazul alăptării. Bebeluşul ar trebui să înceapă să sugă încă din momentul în care tetina îi atinge buzele.

Cât lapte trebuie să consume

Dacă îi oferi celui mic lapte praf, citeşte cu atenţie instrucţiunile de pe fiecare recipient şi vei găsi toate informaţiile despre cantitatea necesară la fiecare masă. Nu îi oferi bebeluşului sticla în momentul când plânge deja de foame, mai ales dacă eşti la începutul procesului. Un bebeluş înfometat poate deveni frustrat foarte uşor.

Nu există o regulă a numărului de mese de care cel mic are nevoie în fiecare zi. Trebuie să observi semnele oferite atunci când îi este foame, precum sunete care imită suptul sau întinderea braţelor spre sticlă sau sân. Bebeluşul te va anunţa şi când s-a săturat, aşa că ai grijă ca acesta să nu mănânce prea mult. Odată ce va creşte, copilul tău va consuma tot mai puţin lapte matern sau praf. După 12 luni va bea în jur de 500-600 mililitri pe zi.

Ce probleme poate întâlni bebeluşul

Trecerea de la sânul mamei la biberon poate crea confuzie pentru bebeluş. Dacă alegi o combinaţie între sticlă şi alăptare este posibil ca cel mic să dezvolte o preferinţă pentru una dintre aceste opţiuni. Când îl hrăneşti la sân, bebeluşul îşi deschide gura larg şi îşi coordonează mişcările de supt, înghiţire şi respiraţie. În schimb, atunci când bea cu sticla primeşte un flux continuu de lapte, pe care trebuie doar să-l întrerupă pentru a respira. De aceea, mulţi bebeluşi ajung să prefere hrănirea cu sticla şi se ataşează mai greu la sân. Dacă observi astfel de schimbări în comportamentul bebeluşului tău, experţii recomandă să iei pauză de la hrănirea cu sticla timp de o săptămână.

Lucruri bine de ştiut

Hrănirea cu sticla este sigură şi nu reprezintă un pericol pentru bebeluş, însă sunt anumite aspecte la care trebuie să ai grijă. Nu-l lăsa pe cel mic să adoarmă cu biberonul în gură deoarece:

  • se poate îneca;
  • apare riscul pierderii dinţilor;
  • apare riscul infecţiilor urechilor.

Toate acestea sunt cauzate de lichidul care continuă să curgă în gura celui mic în timp ce stă întins. De asemenea, dacă îşi creează un obicei din a adormi cu sticla, va începe să depindă de ea şi îţi va fi tot mai greu să îl culci altfel.

Ţine minte să arunci mereu laptele praf sau laptele matern din sticlă după maximum o oră de la folosire, deoarece există riscul de contaminare a sticlelor odată ce bebeluşul a fost deja hrănit cu ele.

Indiferent de motivele pe care le ai sau de metodele pe care vrei să le încerci cu bebeluşul tău, hrănirea cu sticla nu ar trebui să fie o problemă. Mai ales dacă dai dovadă de răbdare, iubire şi înţelegere. O viaţă şi o alimentaţie echilibrată îl vor ajuta pe bebe să se dezvolte într-un copil de nota 10.

Sursa foto: unsplash.com, pexels.com



Recente

Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg