Cum îl surprinzi pe cel mic de Paşte? (P)

1 74145 original jpg jpeg

Probabil ai pregătit deja lista cu bucatele pe care le vei aşeza pe masă cu ocazia Sărbatorilor de Pasşe şi te-ai gândit ce cadouri să cumperi celor dragi. Printre aceştia se numără cu siguranţă şi copilul tău pe care de cele mai multe ori trebuie să îl surprinzi, fiind cât mai creativ atunci când îi alegi cadourile.

Renunţă la obişnuitul coş cu dulciuri şi alege pentru el ceva mai original,care să îl facă să sară în sus de bucurie.

Mai jos îţi prezentăm 5 idei de cadouri speciale pentru cel mic:

Jucării

Jucăriile sunt cea mai la îndemână opţiune atunci când vine vorba de alegerea cadoului pentru copilul tău. Ştii că nu ai cum să dai greş cu această variantă,indiferent de ce ai alege,jucăriile sunt cele care îi distrează cel mai mult pe copii. Dăruieşte-i o jucărie potrivită vârstei lui,care să contribuie la creşterea sa intelectuală şi creativă. Aceasta nu doar ca îl va ţine ocupat,dar îl va ajuta sa înveţe lucruri noi şi interesante,iar tu te poţi implica în jocurile lui,luând parte la dezvoltarea sa.

Un birou

Fie ca este primul său birou,fie că vrei să îl înlocuieşti,acesta va fi încântat de noua piesă de mobilier din camera sa. Se va aşeza cu mai multă plăcere şi chiar va putea să fie mai concentrat,acordând mai multă atenţie temelor pentru şcoală.

O călătorie

În cazul în care te decizi împreună cu familia că vreţi să vă petreceţi Paştele într-un alt oraş sau o altă ţară,îl poţi implica şi pe cel mic în alegerea destinaţiei. Astfel,va şti că vacanţa va avea loc acolo unde el şi-a dorit. O altă variantă o reprezintă organizarea unui weekend într-un loc pe care el doreşte să îl vadă.

Îmbrăcăminte

Hainele pentru copii sunt cel mai util cadou pe care îl poţi face celui mic pentru că le va întrebuinţa pentru o perioadă mai lungă de timp şi se va putea implica în asortarea pieselor şi crearea propriilor ţinute.

Mâncarea sa favorită

Pentru cei mai mulţi copii,mâncarea favorită este reprezentată de cartofi prăjiţi şi pizza. După o masă plină şi copioasă cu bucate tipice Sărbătorilor Pascale,îi poţi oferi celui mic surpriza de a mânca una dintre mâncărurile sale preferate. 

Sursă foto: www.realsimple.com



Recente

Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg