Cum îţi faci copilul să citească. 5 tehnici care nu dau greş

1 85080 original jpg jpeg

I-ai citit încă de când era mic, te vede şi pe tine făcând asta în fiecare seară, dar nu reuşeşti nicicum să-l convingi să citească. Multe mame se confruntă cu această problemă. Şi nici măcar nu îi poţi învinui. Gadgeturile, jocurile şi desenele animate par sa fie cu mult mai atractive pentru copii decat să-şi petreaca timpul cu o carte în mană. Şi atunci ce facem?

Studiile arată că elevii din ziua de astăzi citesc, în medie, cel mult 3 cărţi pe an, şi asta fiind obligaţi. Părinţîi consideră că de vină pentru această stare de fapt sunt şcoală, gadgeturile, jocurile video.

Totuşi, chiar dacă aceşti factori există şi pot influenţă într-o măsură mai mică sau mai mare dorinţa copiilor de a citi, prin atitudinea lor, prin ceea ce fac, părinţii ii pot evita cu brio şi pot realmente să le insufle odraslelor lor bucuria de a citi.

Iată câteva modalităţi prin care îţi poţi face copilul să citească: 

1. Recompense

Poţi încerca să îi oferi mici recompense pentru fiecare pagină citită, însă trebuie să ţii cont că această metodă funcţionează doar pe o scurtă perioadă de timp. Copilul îşi va pierde interesul şi pentru recompensele primite. 

O altă metodă este aceea de a lansa o provocare. 

"Să gasim cartea cea mai mică. Am mers in librărie şi am cumpărat cea mai micuţa carte, pe care a fost nerăbdătoare să o citească. I-a plăcut atât de mult ideea, încât acum abia aşteaptă un târg de carte, unde să mergem să căutam o carte şi mai mică", a povestit o mămică, potrivit totuldespremame.ro

2. Continuă să-i citeşti copilului chiar şi după ce a învăţat să citească singur

Numeroşi părinţi renunta la momentul zilnic de lectură după ce copilul învaţă să citească singur. Această schimbare ar putea să-i descurajeze pe copii, deoarece, la început, ei citesc mai greu, pe litere, pe silabe şi, până ajung să termine propoziţia, uită cu ce a început. În plus, vorbim şi de procese complexe precum înţelegerea şi analiză sensului frazei, nu doar de repetarea mecanică a textului.

3. Alege cărţi haioase sau creaţi propria poveste

Alege cărţi adecvate vârstei lor. Cu cât mai haioase, cu atât mai bine! 

Pasiunea şi bucuria de a face un anumit lucru devine şi mai puternică atunci când suntem nu doar observatori, ci particpanti direcţi în proces. Astfel, puteţi crea, tu şi copilul, propriile voastre poveşti şi povestiri, le puteţi ilustra şi le puteţi lega într-o carte. Mare grijă, însă, nu-l obligă pe copil să facă aceste lucruri şi, mai ales, nu-l obligă să scrie singur, pentru a nu-i tăia tot avântul.

image

4. Ascultarea audiobook-urilor şi a teatrului radiofonic

Aproximativ 30% dintre persoane sunt preponderent auditive, adică cel mai dezvoltat simt este auzul şi percep cel mai bine informaţia prin intermediul acestuia. Copiii care, în perioada preşcolară, au ascultat spectacole audio, cărţi audio, ascultă şi reţîn mai uşor informaţiile pe care le preda profesorul în clasa. Mai mult, ascultând o poveste audio, copilul este stimulat, de multe ori, să citească apoi şi cartea.

5. Priviţi filme realizate pe baza unor cărţi

Dacă doriţi şi dacă există posibilitatea, puteţi alege că, după ce copilul a citit sau aţi citit împreună o carte, să vedeţi şi ecranizarea acesteia. Acesta va fi, în primul rând, un exerciţiu de imaginaţie, căci, în timpul lecturii, copilul şi-a imaginat cu totul diferit personajele, atmosfera. Poţi discuta apoi cu copilul ce momente au fost eliminate în film, care dintre scene au fost accentuate de către regizor, care au fost prezentate mai puţin reuşit etc. De asemenea, privind un film realizat pe baza unei cărţi, copilul va înţelege şi mai bine subiectul, gândurile şi ideile autorului.



Recente

Tort cu caramel si curmale  Sursa foto shutterstock 1253436871 jpg
CLICKPENTRUFEMEI RO spacejoy XM miHibz64 unsplash jpg
set bijuterii jpg
9808 jpg
Supa rece cu iaurt  Sursa foto shutterstock 52914679 jpg
Prajiturele cu gris  Sursa foto shutterstock 2582351511 jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg