Cum protejezi copilul de efectele nocive ale soarelui

1 74772 original jpg jpeg

Soarele are mai multe beneficii asupra sănătăţii, însă, extrem de vulnerabili la efectele nocive ale razelor ultraviolete (UV) solare sunt copiii. Ei trebuie să fie protejaţi în toate modurile posibile, pentru că această grijă se va reflecta în sănătatea pielii lor pe toată durata vieţii.

O singură arsură solară severă în copilărie dublează riscul de a dezvolta melanom mai târziu. Mai mult de 40% din copiii albi sub vârsta de 12 ani au avut arsuri solare cel puţin o dată.„Este nevoie doar de o arsură solară pentru a potenta dublarea şanselor copilului de a dezvolta melanom mai târziu în viaţă. Trebuie într-adevăr să-i protejăm pe cei mici de razele solare,în special,pentru că au pielea sensibilă,de aceea produsele din gama SOL Bimbo de la Bottega Verde sunt special create pentru a proteja atât pielea adulţilor,dar mai ales pe cea a copiilor”, spune Andreea Hâş,make-up artist BottegaVerde.roDe la naştere şi până la 6 luni,copiii nu trebuie expuşi la soare. Atunci când sunt scoşi la plimbare,în aer liber,bebeluşul trebuie să fie acoperit,să poarte pălăriuţa de soare şi să fie protejat de o umbrelă sau de acoperişul căruciorului.Odată ce bebeluşul a împlinit 6 luni,trebuie să îi fie aplicată crema de protecţie solară pe toate zonele expuse,înainte de a ieşi din casă. Respectiva crema trebuie să aibă un factor de protecţie de cel puţin 15.

Pielea moale şi delicată a bebeluşilor conţine prea puţină melanină-pigmentul care conferă culoare pielii,părului şi ochilor şi care oferă o anumită protecţie faţă de razele solare. Pentru a evita şi pentru a preveni arsurile,trebuie să ţineţi cont de următoarele sfaturi atunci când decideţi să vă expuneţi copilul în bătaia razelor soarelui.

Acoperă-i capul şi picioarele

Protecţia solară este doar o parte a siguranţei solare. Este recomandat ca cel mic să nu fie scos afară în intervalul 10:00-16:00,când razele soarelui sunt mai puternice. Însă,dacă trebuie să ieşiţi din casă,îmbrăcămintea este cea mai bună protecţie împotriva soarelui,care nu va mai ajunge pe piele.

Îmbrăcămintea tricotată,închisă la culoare,care acoperă toată pielea expusă,este cea mai bună. Puteţi cumpăra,de asemenea,îmbrăcăminte care este tratată special cu substanţe chimice care ajută la protejarea împotriva luminii solare,cum ar fi cămaşa de înot pentru copii sau tricou de protecţie împotriva erupţiei,cu un factor de protecţie UV de 30 sau mai mare.

Evitaţi razele soarelui

Lumina soarelui dăunează pielii şi poate duce mai târziu la riduri şi forme de cancer. Nu există un bronz sănătos,deoarece acesta este un semn de deteriorare a pielii. Aplică întotdeauna cremă de protecţie solară pe pielea copilului înainte de a ieşi afară. Faceţi un joc distractiv din acest ritual. Obişnuiţi-l pe cel mic să vă ajute să vă amintiţi care sunt zonele pe care trebuie să le protejaţi,adesea uitate:spatele genunchilor,urechilor,zona ochilor,gâtului şi scalpului.

Aplicaţi crema de protecţie solară cu 15-30 de minute înainte de a ieşi afară. Apoi,aplicaţi din nou la fiecare 2 ore sau mai devreme dacă copilul stă în apă. Cremele de protecţie solară din gama SOL bimbo de la BottegaVerde sunt speciale pentru copii,din exctracte naturale de aloe vera şi ulei vegetal şi au o rezistenţă deosebită la apă,de aceea sunt mai sigure.

Alegeţi o protecţie solară pentru copii

Crema de protecţie solară care conţine oxid de zinc sau dioxid de titan este recomandată,deoarece compuşii sunt mai puţin iritanţi decât alţii şi nu se absorb în piele. Aceste ingrediente sunt probabil cele mai sigure. De asemenea,este foarte important să alegeţi o gamă specială pentru copii,cu factor de protecţie ridicat,cum sunt produsele din gama SOL bimbo Bottega Verde,naturale,cu factor de protecţie 50+.

Arsurile solare la copii

Cele mai eficiente produse pentru protejarea copiilor de razele solare sunt cele pe bază de aloe vera,care le oferă o senzaţie răcoritoare şi care previn apariţia arsurilor solare,aloe fiind un bun cicatrizant,folosit în cazul arsurilor de pe piele.

• Puneţi o compresă rece pe arsurile solare.

• Aplicaţi gel de aloe pe pielea arsă. Încercaţi să puneţi gelul extras din plantă în frigider cu câteva minute înainte de a-l utiliza.

• Antiinflamatoarele sunt necesare,însă nu înainte de a discuta cu un medic specialist.

• Copilul trebuie să bea o cantitate mai mare de lichide.

• Dacă copilul se simte rău,are febră sau frisoare,mergeţi la medic.

Produsele SOL bimbo de la BottegaVerde au un conţinut bogat de aloe vera şi vitamina E,de aceea copii sunt feriţi de problemele arsurilor pe perioada verii. În perioada 1-8 iunie, BottegaVerde.ro sărbătoreşte copii cu reducere suplimentară de 10% folosind codul 1 IUNIE 2017 la produsele comandate.



Recente

Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg