Cum reacţionezi la ticurile copilului

1 62645 original jpg jpeg

Fiecare mămică ştie cât de greu este să-l dezveţe pe micuţul ei de anumite ticuri. Iată cum le poţi elimina înainte de-a deveni permanente.

Unele ticuri sunt însuşite din plictiseală,însă există şi o variantă mai îngrijorătoare,când copilul este speriat sau a trecut printr-o experienţă traumatizantă. De cele mai multe ori,ticurile trec de la sine. Descoperă ce poţi face în astfel de situaţii.

Îşi suge degetul

De ce:Încearcă să priveşti lumea din perspectiva celui mic şi vei vedea cât de important este sentimentul de siguranţă. Degetul este ca un punct de sprijin care nu-l va părăsi niciodată.

Ce e de făcut:În general,cei mici renunţă de la sine la acest obicei în jurul vârstei de 3 ani,când încep să-şi dea seama că părinţii îi vor proteja în orice condiţii. Îl poţi dezvăţa dacă-l înscrii la un curs de dans,cumpărându-i un puzzle adecvat vârstei sau comunicând cu el,şi astfel va fi obligat să-ţi răspundă.

Se joacă cu părul

De ce:Este unul dintre cele mai comune ticuri ale copiilor,de fapt o modalitate prin care elimină stresul.Ce e de făcut:Cei mai mulţi dintre părinţi încep prin a le atrage atenţia celor mici,iar când nu înţeleg cu vorba bună,recurg la pedepse. Însă aceste strategii nu fac decât să-i încăpăţâneze pe cei mici. În acest caz,se recomandă o schimbare a rutinei zilnice,pentru a elimina stresul,dar şi energia în plus. O oră de joacă prin parc poate face minuni,iar pentru stările de anxietate,lecturarea unei poveşti sau o melodie ascultată în surdină poate avea efect calmant.

Îşi roade unghiile

De ce:Rosul unghiilor este un semn de nelinişte sau doar de plictiseală. Dacă vei fi tentată să-i scoţi forţat degetele din gură,află că nu este cea mai bună soluţie.

Ce e de făcut:Având în vedere motivul care-l determină să recurgă la acest gest,este indicat să-i găseşti o activitate care să-l solicite din punct de vedere fizic sau,dimpotrivă,să-l destindă. Ai grijă să aibă mereu la îndemână cărţi de colorat sau cu imagini,o modalitate plăcută şi creativă pentru a petrece timpul la vârste fragede. De asemenea,în momentul în care observi că începe să-şi roadă unghiile,poţi să-l laşi să practice o activitate preferată de el.

Sfatul specialistului-Oana Gabriela Badea,psiholog,  e-mail:oana.ipati@gmail.com

Implicarea în activităţi comune,petrecerea timpului alături de cei mici,precum şi ascultarea şi înţelegerea nevoilor acestora pot constitui bazele dezvoltării armonioase a copiilor,în care ticurile sunt eliminate. Părinţii nu trebuie să lipsească din desfăşurarea tuturor celor de mai sus!



Recente

Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg