Cum să ai o căsnicie fericită

1 70176 original jpg jpeg

Studiile efectuate de-al lungul timpului arată că persoanele căsătorite sunt, în general, mai sănătoase şi mai fericite decât cele care nu au un partener de viaţă. De asemenea, persoanele căsătorite au un risc mai mic de a suferi de cancer sau de boli de inimă.

Însă,cercetătorii subliniază că doar cuplurile fericite au parte de aceste beneficii ale mariajului,întrucât relaţiile nesănătoase pot avea un impact negativ asupra stării generale de sănătate.

Cu toate că în orice cuplu există momente tensionate şi discuţii contradictorii trecătoare,repetarea acestor situaţii duce în timp la şubrezirea mariajului. De aceea,iată câteva idei care te vor scoate pe tine şi pe partenerul tău din rutina de zi cu zi.

1.Daţi-vă întâlniri

Chiar dacă o familie implică mai multe responsabilităţi,nu înseamnă că trebuie să reduceţi timpul destinat vouă. Aduceţi-vă aminte de vremea când eraţi la începuturile relaţiei,de întâlnirile amoroase şi de surprizele pe care vi le pregăteaţi unul celuilalt. Astfel de lucruri pot fi posibile şi acum când sunteţi căsătoriţi. Deşi par lucruri mărunte,acestea au rolul de a consolida relaţia de cuplu şi de a aduce armonia de altădată.

2. Arătaţi-vă aprecierea

Dacă sunt lucruri pe care le apreciezi la partenerul de viaţă,fă-i complimentele de rigoare. Specialiştii susţin că soţii care îşi fac complimente în mod constant sunt mult mai fericiţi pentru că aprecierile sunt o dovadă de iubire.

3. Luaţi-vă prin surpindere

Din când în când o mică surpriză nu strică,din contră vă ajută să ieşiti din monotonie. Aşadar,dacă partenerul tău nu este genul de persoană care face suprize,ia tu iniţiativa şi pregăteşte o supriză de care să vă bucuraţi amândoi. Poate o excursie undeva departe de grijile zilnice vă va ajuta să vă destindeţi şi să vă răsfătaţi reciproc.



Recente

Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg