Cum să te descurci cu familie şi serviciu

1 47294 original jpg jpeg

Între noi fie vorba, ai simţit cel puţin o dată în viaţă că ai prea multe pe cap. Soţul şi copii te vor energică şi iubitoare, la serviciu trebuie să fii o adevărată profesionistă şi cu banii ai câte o ceartă la fiecare sfârşit de lună. Cum să te împarţi peste tot?

Pe aceeaşi temă:

5 metode să împaci familia cu serviciul

Şi copil,şi carieră? Află cum să scapi de stres!

Stabileşte-ţi priorităţile

Ei bine,se poate să faci faţă cu brio tuturor activităţilor care te înconjoară,dacă te înarmezi cu răbdare şi ştii să faci diferenţa între lucrurile necesare şi cele mai puţin importante. Oricum ar fi,cheia succesuluieste să păstrezi un echilibru între efortul depus la locul de muncă şi timpul petrecut alături de familie. Stabileşte-ţi priorităţile şi resursele pe care le deţii ca să le pui în practică. În funcţie de ceea ce ai de făcut la muncă şi de ceea ce ai de rezolvat acasă,rezervă-ţi timp să le faci pe toate.

Problemele rămân la serviciu

De cele mai multe ori,locul de muncă îţi soarbe orice energie şi ajungi seara acasă toropită de oboseală şi iritată. Înainte de a te întâlni cu cei dragi,adu-ţi mereu aminte că treburile de la locul de muncă şi viaţa ta personală sunt lucruri diferite. Prin urmare,lasă problemele acumulate în timpul zilei la serviciu şi nu te duce acasă nervoasă şi prost dispusă. De asemenea,evită să-ţi termini acasă munca de la serviciu.

Cere sprijinul apropiaţilor

Fiecare persoană reacţionează într-un anumit mod la situaţiile presante. Analizează-te şi vezi cum reacţionezi la stresşi ce ai putea să faci ca să elimini consecinţele negative ale atitudinii tale. Ca punct de plecare,redu pe cât posibil activităţile stresante,deleagă unele persoane de încredere ca să-ţi vină în ajutor şi fă cât mai multă mişcare alături de familie.

Relaxează-te împreună cu familia

Nu în ultimul rând,soţul şi ceilalţi membri ai familiei au mare nevoie de afecţiunea şi de sfaturile tale. Prezenţa ta alături de cei dragi nu poate fi suplinită mereu de vorbitul la telefon,de cadouri sau de favoruri. Încearcă să-ţi petreci cât de mult timp poţi alături de ei şi să te concentrezi la serviciu,pentru a te încadra cu munca în programul de lucru.



Recente

chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg