De câte tipuri sunt mamele

1 66226 original jpg jpeg

Psihologii spun că există mai multe tipuri de mame: perfecţioniste, imprevizibile, cele mai bune prietene, care raportează totul la ele sau complete. Pentru că tipul de mamă îşi pune amprenta asupra dezvoltării emoţionale a copilului, este bine să cunoşti aceste tipologii.

Ştim cu toţii că mamele au tendinţa de a ne sufoca uneori cu afecţiunea şi grija faţă de noi. Deşi intenţiile lor nu sunt rele,pot să afecteze modul în care ne raportăm la cei din jur.

De câte tipuri sunt mamele. Mama perfecţionistă

De obicei,este mama fricoasă şi anxioasă,obsedată de control,pentru care aspectul este totul. Copiii ei au tendinţa de a se critica foarte mult,suferind de senzaţie de gol emoţional. Totodată,copiii care au o mamă perfecţionistă au un puternic sentiment de angajament în relaţii şi sunt responsabili şi încrezători în ceea ce fac. Muncesc cu greu pentru a obţine ceea ce-şi doresc şi sunt perseverenţi.

Chiar şi aşa,copiii care au o astfel de mamă au impresia că opiniile altora sunt mult mai importante decât opiniile lor şi au adesea un sentiment sporit că lumea este cu ochii numai pe ei şi că sunt frecvent judecaţi.

De câte tipuri sunt mamele. Mama imprevizibilă

Nerăbdătoare,furioasă,emoţională,aceasta estemamacopleşită de sentimente. Psihologii spun că acest tip de mamă creează probleme şi crize în mintea ei şi că transmite aceste nelinişti şi copiilor ei,prin acţiunile pe care le întreprinde.

Copiii care au o mamă imprevizibilă au abilităţi excelente şi capacitatea de a fi empatici. Adesea,oferă sprijin emoţional colegilor,precum şi prietenilor şi familiei. Moştenesc de la mama lor nevoia înrădăcinată de a avea grijă de oameni. Însă,pot fi copleşiţi de emoţii,cum sunt furia,anxietatea şi depresia.

De câte tipuri sunt mamele. Cea mai bună prietenă

Îşi tratează copiii ca de la egal la egal,în scopul de a evita să pună limite. Îşi asumă rolul de confidentă emoţională şi partener,lăsând copilul,teoretic,fără mamă.

Copiii care au o astfel de mamă au înţeles importanţa graniţelor între părinţi,copii,colegi şi familii. Sunt conştienţi de faptul că trebuie să preia iniţiativa. Însă,se pot simţi neglijaţi emoţional.

De câte tipuri sunt mamele. Mama care raportează totul la ea

Acesta este unul dintre tipurile de mamă prevalente,care sunt în imposibilitatea de a-şi vedea copiii ca pe indivizi separaţi,şi au tendinţa de a fi nesigure. Copiii care au o astfel de masă sunt intuitivi şi eficienţi în relaţiile cu cei din jur. Mai mult,sunt foarte loiali şi ştiu să aprecieze nevoile altor oameni,ajutându-i să-şi rezolve problemele. Însă,se îndoiesc de propriile abilităţi în luarea deciziilor. Li se pare dificil să aibă încredere în propriile sentimente,deoarece văd părerea mamei mai importantă şi mai puternică decât a lor.

De câte tipuri sunt mamele. Mama completă

Acest tip de mamă combină cele mai bune elemente ale celorlalte patru stiluri. Emoţional echilibrată,ea poate să-şi vadă copiii ca indivizi separaţi,ajutându-i să fie pe picioarele lor. Copiiicare au o astfel de mamă se simt iubiţi şi înţeleşi şi iniţiază relaţii fără să le fie teamă că vor fi respinşi. În plus,înţeleg că alţi oameni au propriile lor perspective.



Recente

chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg