De ce nu e bine să locuieşti cu socrii

1 65904 original jpg jpeg

Socrii ţi se par cele mai de treabă persoane din lume şi mutatul la ei pare o soluţie bună! Însă, având în vedere că sunteţi încă la începutul relaţiei, iată de ce nu e bine să locuieşti cu socrii.

În primul rând,intimitatea

Pentru ca legăturile dintre voi să fie din ce în ce mai strânse,este bine să petreceţi cât mai mult timp împreună. În momentul în care socriisunt mereu prin preajmă,toată acea intimitate dispare. Vei fi stingherită să-ţi arăţi constant afecţiunea,iar micile momente de pasiune vor înceta cu desăvârşire,ştiind că este posibil ca socrii să intre în orice moment peste voi. Şi pentru că locuieşti în casa lor,îţi va fi imposibil să-i rogi ca din când în când să vă lase singuri.

Te vei simţi supravegheată

Poate că soacra ta te va găsi perechea ideală pentru băiatul ei atunci când petreceţi doar câteva ore,în zilele când mergi să-i vizitezi. Ţi se va părea normal atunci să o ajuţi să spele vasele sau să întindă masa,dar după câteva luni de locuit cu ei şi aşteptările soacrei vor creşte. Dacă vii obosită de la serviciu şi vei dori să te relaxezi puţin,ea te va aştepta să gătiţi împreună sau te va întâmpina cu o listă lungă de cumpărături. Şi uita aşa relaţia voastră de prietenie se va deteriora.

Se vor aştepta să-i asculţi

Despre socrii se zice că sunt a doua pereche de părinţi. Nu degeaba li spune mama-soacrăşi tata-socru. Faptul că locuieşti cu ei,le va oferi automat şi un sentiment de autoritate faţă de tine. Aşadar,dacă până acum,ori de câte ori simţeai nevoia,te sfătuiai cu părinţii tăi,acum vei fi obligată să le ceri şi lor părerea. Iar dacă nu-i vei asculta,relaţia voastră va avea de suferit.

Sfaturi peste sfaturi

Dacă ai reuşit să le ţii piept până acum în ceea ce priveşte relaţia dintre tine şi soţul tău,venirea pe lume a unui copil va schimba radical lucrurile. Poate că la început te vei bucura că ai la dispoziţie o persoană de încredere cu care să-ţi laşi copilul,însă pe măsură ce acesta va creşte şi sfaturile în ceea ce priveşte modul în care-l îngrijeşti sau îl educi vor fi iminente. Şi cum de multe ori s-ar putea să nu fii de acord,certurile nu vor întârzia să apară.



Recente

Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg