Faci echipă cu copiii împotriva soţului?

1 46539 original jpg jpeg

Cum nimeni nu este perfect, sigur ai să-i reproşezi câte ceva partenerului. Şi poate că uneori te trezeşti confesându-te copiilor. Dar te-ai gândit ce urmări poate avea acest obicei?

„Taică-tu n-a dus gunoiul,dar stă bine mersi la televizor. M-am săturat! Este cel mai leneş om din lume!”,se plânge mama. Băiatul,la cei zece ani ai lui,reţine expresia şi i-otrânteşte tatălui exact când nu se aşteaptă.

De exemplu,când se pune problema să vină să-l

ia de la şcoală:

. Întâmplări de acest gen se petrec frecvent. Ce urmări au şi cum ar trebui să procedezi vom vedea în cele ce urmează.

Nu lua copiii drept martori

Între noi fie vorba,sigur că ţi se urcă sângele la cap când eşti nevoită să-i strângi soţului lucrurile aruncate peste tot sau când te nedreptăţeşte cu ceva. Îţi vine să-i spui vreo două şi cel mai bine ar fi să ai o discuţie cu el,dar nu cu copiii prin preajmă.

„Copiii se vor simţi obligaţi să fie sau de partea mamei,sau de cea a tatălui,iar acest lucru devine foarte complicat atunci când îţi iubeşti ambii părinţi”,spune Gabriela Marin,psihoterapeut.

Este important ca mama să înţeleagă că,deşi se va simţi pe moment mai bine dacă îşi exprimă nemulţumirile şi frustrările în prezenţa copiilor,ei nu-i pot oferi nicio soluţie.„O prietenă,sora,mama i-ar putea fi confidente mult mai bune pentru a-şi depăşi resentimentele.”

Nu "săpa" autoritatea tatălui

Când cei mici aud în mod constant că tatăl lor este aşa şi pe dincolo,îşi vor schimba atitudinea faţă de el.

Psihologul Gabriela Marin afirmă că ei se pot confrunta cu un conflict interior,că vor ajunge să se „răcească” faţă de tată,să nu mai aibă încredere în el,să-i acorde un rol tot mai mic în viaţa lor. „Cum să fac ce zice tata,dacă mama are aşa o părere proastă despre el?”,gândeşte copilul.

Explică-le celor mici că şi adulţii greşesc

Când tatăl face anumite greşeli care-i afectează direct pe copii,le poţi explica situaţia,oferindu-le o soluţie concretă de rezolvare. De exemplu,tatăl promite că în weekend familia merge la munte.

Cu o seară înainte,iese cu colegii la o bere şi ajunge acasă la 4 dimineaţa. Nicio şansă să mai plece la munte cu cei mici. Sfatul psihoterapeutului:abţine-te să-l taxezi pe tată în faţa copiilor. Oferă-le o explicaţie scurtă şi asigură-i că tatăl va merge cu ei la munte în următorul weekend liber.

Nu vă certaţi în faţa copiilor!

Este bine ca discuţiile aprinse să aibă loc între patru ochi şi patru urechi. Cercetările arată că discuţiile repetate dintre părinţi la care asistă şi copiii îi fac pe cei mici să aibă o încredere mai scăzută în ei,să fie retraşi,cu probleme de adaptare. La adolescenţă,pot face depresii sau pot deveni dependenţi de droguri şi de alcool.



Recente

Prajiturele cu gris  Sursa foto shutterstock 2582351511 jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg