Iată cum pot părinţii contribui la dezvoltarea afectivă a copiilor

Ştiai că 85% din abilităţile sociale ale unui adult sunt construite până la vârsta de 5 ani?

Ca proces,dezvoltarea afectivă se desfăşoară atât pe plan personal,contribuind la formarea copilului ca individ,cât şi pe plan social,prin stabilirea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi. Trăsăturile esenţiale ale dezvoltării afective includ abilitatea de a identifica şi înţelege propriile sentimente,de a percepe corect emoţiile celorlalţi,capacitatea de a face faţă trăirilor intense şi expresia acestora într-o manieră constructivă,controlarea propriului comportament,empatia şi întreţinerea relaţiilor sociale.

De obicei,oamenii se blochează afectiv în copilărie sau adolescenţă,în urma unor traume sau prin educaţie,iar ca adult ca urmare a unor conflicte interioare.

“Blocajul afectiv poate să apară şi în urma unei educaţii rigide,restrictive. Nu luăm în considerare părinţi marcaţi de o tulburare de personalitate,dar,de exemplu,un părinte perfecţionist îşi va bloca cu siguranţă afectiv copilul. Îl va bloca deoarece îi va impune tot timpul,reguli de conduită la extrem.” explică dr. Anca Kosina,psiholog şi psihoterapeut.

Chiar şi comportamentele considerate a avea conotaţii negative sunt uneori necesare în procesul cunoaşterii. Copilul încearcă,perseverează şi îşi consolidează voinţă explorând reacţiile celorlalţi. Îşi afirmă astfel personalitatea,temerile,fricile sau interesul.

Creşterea stimei de sine este o componentă esenţială a dezvoltării afective la copii. În primii 3 ani,copilul învaţă autonomia şi să aibă încredere în cei ce au grijă de el. Urmează apoi aşa-numitele perioade de opoziţie de la 3 la 4 ani,şi de graţie de la 4 la 5 ani. Perioada de opoziţie reprezintă nevoia afirmării personalităţii ce se naşte acum.

Dacă copilul nu este ajutat atunci când are nevoie,dacă nu învaţă să facă diverse lucruri,el nu va avea încredere în sine,în cei ce se ocupă de el,şi mai târziu în oameni. Dacă nu devine autonom,dacă nu este lăsat să facă greşeli sau este criticat,se va simţi ruşinat şi va începe să se îndoiască de abilităţile lui. Atunci când copilul primeşte afecţiune necondiţionata,exprimată atât fizic,cât şi verbal,de la adulţi ale căror conduite denotă optimism şi încredere.

“Rezilienţa este abilitatea de a face faţă unei situaţii dificile şi de a reveni la starea emoţională iniţială,simţindu-te la fel de bine ca înainte ca evenimentul negativ să aibă loc. Este,de asemenea,capacitatea de a te adapta la contexte dificile pe care nu le poţi schimba,menţinând o stare emoţională pozitivă”,adaugă psihologul.

În cazul adolescenţilor,rezilienţa trebuie sprijinită pe paliere ale afirmării personalităţii. Dezvoltarea încrederii în sine se poate face prin sprijinirea copilului să îşi asume noi responsabilităţi (organizarea unor activităţi extra-şcolare,un job part-time). Este un mijloc excelent de a întări încrederea în sine,ceea ce,pe termen lung,îl va ajuta sa îşi rezolve singur problemele. Ca părinte,îţi poţi ajuta copilul să înveţe cum să îşi rezolve singur problemele,lucrând împreună pentru identificarea punctelor sale tari şi depăşirea limitărilor.

Respectul faţă de sine şi dezvoltarea unei scale valorice personale este o componentă importantă a rezilienţei. Acestea se formează în momentul în care părinţii stabilesc o serie de standarde pentru comportamentul copilului,standarde pe care copilul le atinge. Dacă un copil se respectă pe sine,va considera că este o persoană importantă care trebuie tratată cu respect şi de către ceilalţi.

-punctaţi mai mult succesele decât eşecurile;

-

incercaţi să-i încurajaţi pe copii cât mai des şi permiteţi-le independenţa;

-

oferiţi-le libertatea de a greşi cu discutarea cauzelor şi consecinţelor,pentru ei şi pentru cei din jur;

-

iubiţi-i necondiţionat,dar puneţi limite;

-

fiţi disponibil,ascultaţi-i atunci când au nevoie,permiteţi explorarea şi încurajaţi întrebările;

-

evitaţi ironia,ridiculizarea;

-