Sorin Lucaci: „Un copil are aceleaşi nevoi emoţionale ca un adult: să primească atenţie, afecţiune, validare şi respect“

Spune-mi ce fel de părinte eşti, şi-ţi spun ce copil vei creşte! Atitudinea părinţilor faţă de copii influenţează comportamentul şi personalitatea acestora pentru toată viaţa. Despre dezvoltarea şi educarea copiilor am stat de vorbă cu psihologul Sorin Lucaci.

Cum trebuie să fie mediul de acasă pentru ca un copil să se dezvolte armonios? Ce nevoi are un copil?

Pentru ca un copil să poată deveni un adult asumat şi responsabil, mediul de acasă trebuie să fie unul plin de armonie – să vadă în relaţia dintre părinţi înţelegere, comunicare, iubire şi mai ales empatie. Un copil are aceleaşi nevoi emoţionale ca un adult: să primească atenţie, afecţiune, validare şi respect. Dacă aceste nevoi îi sunt satisfăcute într-un mediu cald, liniştit şi plin de afecţiune, copilul are toate şansele să devină un adult matur cu o inteligenţă emoţională bine conturată.

Cât de autoritar şi cât de permisiv este bine să fie un părinte? De ce au nevoie copiii de disciplină?

Eu merg pe calea de mijloc, a echilibrului. Un părinte foarte permisiv nu va reuşi să stabilească limite sănătoase în relaţia cu copilul său. Aceste limite trebuie comunicate şi stabilite de comun acord între părinte şi copil. Pe de altă parte, nici varianta unui părinte autoritar nu este sănătoasă – sunt acei părinţi severi, hiperprotectori şi excesiv de grijulii care vor să deţină controlul total asupra copilului. Acest lucru îl face pe cel mic să devină dependent de părinte, creează premizele unui ataşament nesigur, îi ştirbeşte autonomia şi independenţa şi îi reduce stima de sine. Fără disciplină cu dragoste, blândeţe şi limite, un copil nu se poate dezvolta armonios.

Cum îl facem pe cel mic să înţeleagă că a greşit? Şi cum îl pedepsim constructiv?

Explicându-i şi fiind empatici. De exemplu, alegând să răspundem comportamentului neadecvat folosind afirmaţia „Îmi pare rău că ai ales să faci asta“, îi arătăm copilului nostru că ne pasă de sentimentele lui şi că empatizăm cu situaţia în care se găseşte. Mai mult, ca părinţi, putem dezvolta potenţialul copilului de a fi empatic, evidenţiind impactul pe care comportamentul lui îl are asupra altora întrebându-l, de exemplu: „Cum crezi că se simte Andrei când îl dai afară din joc?“. Dacă reacţionăm cu nervi, automat le arătăm copiilor cum să acţioneze fără să ia în considerare sentimentele celeilalte persoane – o consecinţă care trebuie neapărat evitată. Nu există pedeapsă constructivă, există doar modul în care reacţionează un părinte la o anumită situaţie în care se află copilul său. De aceea, trebuie să ne adresăm copilului cu blândeţe, explicându-i unde a greşit şi cum poate fi reparată situaţia.

Există vreo situaţie în care bătaia poate reprezenta o soluţie educativă?

În nicio situaţie bătaia nu este o soluţie. Pedagogia neagră despre care vorbeşte Alice Miller în cărţile sale publicate la Editura Herald, nu are ce căuta în educaţia unui copil, orice formă de violenţă sau de agresivitate, fizică, emoţională sau de limbaj lasă traume asupra personalităţii copilului.

În ce limbaj de iubire le vorbim copiilor? Cum îi facem să se simtă iubiţi, fără să-i răsfăţăm?

Prin atenţie, grijă, ascultare, comunicare şi implicare îi putem face pe copii să se simtă iubiţi şi să iubească la rândul lor. Există un limbaj al iubirii pe care toţi copiii trebuie să-l înveţe de la părinţi. Dacă vor vedea iubire în familie, atât în relaţia dintre părinţi, cât şi în relaţia părinte-copil, le va fi uşor să acceseze valori de viaţă care au la bază compasiunea, afecţiunea, iubirea. Există un concept devenit, de curând, foarte la modă, acela al „părinţilor elicopter“ sau, pe româneşte, al „părinţilor cloşcă“, hiperprotectori. Este sau nu benefic pentru copii ca părinţii să fie foarte apropiaţi, protectori şi implicaţi? Şi până la ce vârstă? Permisivitatea în limite normale şi sănătoase nu trebuie confundată cu răsfăţul. Un copil care va învăţa şi va aplica importanţa regulilor şi a limitelor nu se poate transforma într-un copil răsfăţat.

Este greu sau uşor pentru părinţi să-şi apropie copiii de lectură, mai ales că cei mai mulţi dintre ei sunt prinşi în „capcanele“ Internetului?

Copilului trebuie să i se creeze oportunitatea de a citi prin stabilirea unei rutine, de 15-30 de minute pe zi. Orice abilitate se îmbunătăţeşte prin practică. Este important să îl lăsaţi pe el să-şi aleagă cartea sau textul sau îi puteţi face recomandări de lectură specifice vârstei lui. Dacă vom fi conectaţi cu copilul şi îl vom ruga să ne povestească cu cuvintele lui despre ce este vorba în carte, se va implica şi el şi va considera această activitate foarte interesantă. De asemenea, trebuie susţinut şi ajutat să descopere singur beneficiile lecturii, iar asta îl va ţine departe de tabletă, Internet sau de telefonul mobil.

Cum îi ajutăm să devină independenţi?

În primul rând, lăsându-le autonomie, libertate de mişcare, de explorare şi fiind buni observatori fără să intervenim prea mult. Trebuie să-i responsabilizăm de mici dându-le unele sarcini de îndeplinit. În cazul copiilor foarte sensibili, emotivi, timizi, noi, ca părinţi, trebuie sa ne adresăm emoţiilor de substrat, care reprezintă, de fapt, cauza comportamentului dificil, trebuie să ne conectăm şi să înţelegem viaţa emoţională a copiilor noştri şi aici vorbim despre jocul ataşamentului. Astfel ne vom consolida relaţia cu el, îl vom ajuta să interacţioneze cât mai bine cu cei din jur. Pe scurt, vom aduce voie bună şi râsete în căminul nostru.