Top 5 maşini preferate de copii. Cine se bate cu Fulger McQueen?

1 75530 original jpg jpeg

S-au dus vremurile în care copiii colecţionau surprize de la guma de mestecat Turbo şi făceau schimb atunci când aveau dubluri, ca să-şi completeze colecţia. Copiii vor acum jucării sofisticate, pe care, cu mai mult sau mai puţin talent, le pot strica într-o singură zi. Ştiţi care sunt preferinţele copiilor în 2017?

Alegerile copiilor variază în funcţie de desenele animate la modă în perioada respectivă. Dar maşinuţele din seria Cars câştigă orice întrecere.

5. Maşinile de pompieri

Copiii visează să devină pompieri. Oamenii care poartă costume şi căşti roşii sunt un fel de super-eroi în viziunea lor. Aşa că o maşinuţă pe care scrie simplu “POMPIERI” le poate aduce puştilor în minte adevărate scenarii de intervenţie chiar în sufrageria părinţilor.

4. Maşinile de poliţie

De câte ori aţi auzit copiii făcând “Nino, ninooo, ninooooo” prin parcuri sau pe străzi? Şi meseria de poliţist este un ideal pentru cei mici. Dacă portierele se deschid, girofarurile se aprind şi maşinuţa de jucărie are şi sirenă, atunci este perfectă. Ca să aveţi linişte în casă, trebuie să-i scoateţi bateriile!



Recente

Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg
Placinta fara blat cu dovlecei  Sursa foto shutterstock 277679408 jpg
Budinca de orez  Sursa foto shutterstock 2570084045 jpg