Tu ai adopta un copil?

1 70868 original jpg jpeg

Te-ai gândit că ai putea să-ţi măreşti familia şi, în acelaşi timp, să acorzi o şansă unui suflet, dar ştii cu ce vine la pachet decizia ta? Trebuie să fii cel puţin la fel de responsabilă de viitorul pruncului ca şi atunci când îţi creşti propriul urmaş.

Prima întrebare pe care e bine să ţi-o pui este de ce vrei să adopţi. Răspunsul vine ca o continuare firească a acestei afirmaţii:„Nu pot să rămân însărcinată“. La fel de bine,tu şi soţul tău vreţi să acordaţi o şansă unui copil abandonat şi vă doriţi ca el să crească într-un cămin plin de dragoste şi de afecţiune. Un copil adus în sânul familiei voastre poate să vă împlinească viaţa în totalitate,dar are nevoie tot timpul de iubire şi atenţie. Sunteţi dispuşi să vă schimbaţi viaţa în sensul acesta?

Răspundere serioasă pe timp nelimitat

Una din cele mai importante decizii ale unui adult este aceea de-a face sau de-a avea un copil. Spre deosebire de alte lucruri,pe care,dacă vrei,în lumea de astăzi le poţi schimba ca pe o pereche de ciorapi,copiii sunt ai tăi pentru totdeauna. Adoptaţi sau nu,ei sunt responsabilitatea ta din clipa în care ţi-au călcat pragul şi până când vei închide ochii.

Ce nevoi are noul membru al familiei

În acest parcurs,ia în calcul stabilitatea de care ai nevoie pentru a adopta,condiţiile pe care i le poţi oferi copilului,dragostea,securitatea financiară şi,de ce nu,şi starea de sănătate,a ta şi a partenerului tău de viaţă.  Venirea unui copil în căminul vostru vă poate influenţa mariajul şi,în egală măsură,e bine să-i oferiţi şi voi lui un mediu împlinit,lipsit de abuzuri şi de certuri agresive sau de tensiune nemăsurată. Este la fel de important să realizaţi că modul vostru de viaţă se va schimba. Va trebui să vă adaptaţi,să renunţaţi la unele lucruri care înainte păreau simple de făcut.  Nu uitaţi de sănătate! Trebuie să fiţi pe picioare când vă angajaţi în lungul drum parental. 

Procesul de adopţie poate fi complicat

Te-ai hotărât să faci marele pas,ai luat în calcul toate consecinţele şi schimbările,iar micuţul sau micuţa căreia îi vei purta de grijă de-abia aşteaptă să ajungă acasă. Pregăteşte-te,însă! Poate fi vorba de ani de zile de aşteptare şi de o presiune greu de dus. Drumul implică zeci de interviuri,analize,hârtii,timp şi emoţii care le pot egala pe cele ale unei naşteri naturale.

Motive neîntemeiate pentru a adopta

1„Vreau un partener de joacă pentru copilul pe care deja îl am.“

Soluţia:Cheamă-ţi nişte prieteni cu copii la tine sau împrieteniţi-vă cu familia vecinilor.

2„Sunt o persoană religioasă şi vreau să-i ajut pe cei necăjiţi.“

Soluţia:Excelent! Fă o donaţie duminica la biserică pentru cei nevoiaşi sau găteşte şi du-te să împarţi de mâncare copiilor care cerşesc pe străzi.

3„Infertilitatea mea este un motiv de tristeţe şi sufăr îngrozitor.“

Soluţia:Într-adevăr,este un necaz mare,dar adopţia nu-l vindecă!

4„Căsătoria mea merge rău şi un copil ne va aduce împreună.“

Soluţia:Un alt suflet pe care să-l aveţi în grijă va face lucrurile şi mai grele. Copilul nu vă poate rezolva problemele,mergeţi mai bine la consiliere maritală.



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg