Unde pot fi amplasate coşuleţele pentru bebe, pentru maximum de siguranţă?

1 cosulete bebe 1 jpg jpeg

Primul mijloc de transport al lui bebe, dar şi primul său pătuţ mobil va fi din categoria de coşuleţe bebe. "Limuzina" cu dotări moderne, ce include plasa de insecte şi arcada de jucării, îi va oferi un maximum de confort şi de siguranţă.

Oriunde ai călători, acesta poate fi alături de tine în propriul său baldachin miniatural, bucurându-se de cele mai bune condiţii. Micul prinţ sau micuţa prinţesă va beneficia de un tratament regesc, demn pentru începutul său de drum. Însă unde pot fi amplasate aceste articole?

În patul matrimonial

Nu-i aşa că doreşti să aduci micuţa comoară în pat alături de tine? Ce ar fi să faci acest lucru păstrând condiţiile optime de siguranţă pentru copil? Se întâmplă deseori ca cei mici să fie sensibili la mişcările adulţilor. În timpul somnului, nu mai poţi să îţi controlezi poziţia corpului şi există riscul să te întorci peste cel mic, să îl loveşti sau să îl trezeşti.

Pentru a evita astfel de situaţii, este recomandat să te foloseşti de caracteristicile unor cosulete bebe. Adu-l în patul tău cu tot cu gardianul său de nădejde, coşuletul. În acest fel, şi tu vei dormi relaxat, fără grija că îl vei accidenta sau te vei rostogoli peste el. De asemenea, atunci când va dormi lângă tine, asigură-te că are căpuşorul amplasat la nivelul capului tău, pentru a evita acoperirea feţei sale cu plapuma sau pătura.

Pe canapea

Fiind uşor de transportat, îl poţi aduce în orice încăpere a casei. Dacă tocmai ţi-au venit în vizită rudele sau prietenii, dornici să îl drăgălească pe bebe, adu-l şi pe el în coşuleţul său. Va fi cu siguranţă sufletul întâlnirii şi toţi vor dori să se joace cu el. Doar că, micuţii îşi pierd repede entuziasmul şi răbdarea, mai ales când sunt multe mâini dornice să îi ia în braţe. Aici intervine magia unor coşuleţe pentru bebe. Dacă observi că e pe punctul să pornească sirena, aşează-l rapid în coşuleţ, acolo unde se va simţi liniştit şi în siguranţă, ferit de curioşi. Poate sta între voi pe canapea sau pe fotoliu, fără să se simtă agresat în vreun fel.

2 cosulete bebe 2 jpg jpeg

În vizită cu "limuzina" sa personală

Toate modelele de coşuleţe pentru bebe pot fi aşezate în siguranţă pe orice suprafaţă plană precum canapeaua, patul sau fotoliul. Sunt ideale atunci când pleci în vizite sau în concediu, datorită formei practice pe care o au şi a bretelelor cu care sunt dotate.

Oriunde ai pleca, acesta se va simţi ca acasă. Coşuleţul se va ocupa de liniştea sa, fie că e la bunici, fie la prietenii tăi. Portabilitatea şi designul transformă aceste coşuleţe pentru bebe în articole şi mai atractive pentru părinţii moderni. Astfel, îţi va fi uşor să îl iei cu tine şi pe cel mic, acesta bucurându-se mereu de tot confortul.

În maşină, pe bancheta din spate

Dacă pleci la o plimbare cu maşina, iar el e inclus în aventură, poţi amplasa coşuletul pe bancheta din spate, cu obligativitatea ca un adult să fie aşezat lângă acesta. În acest fel, va fi supravegheat în permanenţă, iar în cazul unei frânări bruşte sau la viraje, nu va fi în pericolul de a aluneca de pe banchetă.

După cum vezi, gama de coşuleţe bebe este deosebit de practică când ai un piticot cu vârsta între 0 şi 8 luni. Îi vei oferi sentimentul de siguranţă mereu şi va profita de un confort exemplar. Nu uita să introduci pe lista trusoului şi aceste articole, atât de îndrăgite de părinţii care le-au achiziţionat deja.



Recente

wooden bowl with raw red long grain jasmine white rice rough background jpg
Clatite americane cu spanac  Sursa foto shutterstock 1956818695 jpg
Tort Raffaello  Sursa foto shutterstock 556387186 jpg
Poza de cover  Importanta asigurarii de calatorie in strainatate Ce trebuie sa stii inainte de a pleca Barbat, aeroport, coridor, laptop, rucsac jpg
Supa crema de spanac  Sursa foto shutterstock 1900603345 jpg
Cum sa selectezi telefoanele mobile pentru fotografii uimitoare ghid complet jpg
a bathing ape ss25 cele mai tari lansari de streetwear (1) jpg
Biscuiti cu cocos si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 1315504178 jpg
clickpentrufemei ro imam kurniawan qoGdi3R3ekQ unsplash jpg
pexels heyho 6585753 jpg
Chiftele cu spanac  Sursa foto shutterstock 2025214406 jpg
shutterstock 2452382063 jpg
shutterstock 2277522461 (1) jpg
Mulțumim, Daniela, Emilia și Marian! (2) jpg
Beneficiile utilizării unui cap de manechin cu păr natural pentru practica de hairstyling jpg
Ce instrumente nu ar trebui să lipsească din trusa unui tehnician de unghii jpg
Cornuri in doua culori  Sursa foto shutterstock 31163509 jpg
Clatite cu branza si spanac  Sursa foto shutterstock 1415857712 jpg
2148845995 jpg
Organizarea meselor zilnice pentru femeia modernă cum să folosești eficient lada frigorifică jpeg