Cele mai ciudate combinaţii alimentare. Sendvişul adorat de Elvis atingea 8.000 de calorii

1 shutterstock 128640137 jpg jpeg

În căutarea unor gusturi deosebite, bucătarii inventivi au combinat tot soiul de ingrediente. Unele amestecuri au fost pe cât de savuroase, pe atât de nesănătoase sau chiar periculoase.

O mulţime de combinaţii de alimente nu ar fi trebuit să existe vreodată din cauza problemelor de sănătate pe care le pot crea. Pot conduce la boli serioase cardiovasculare, diabet, indigestie, balonare, flatulenţă. O astfel de combinaţie nerecomandată este cea de cartofi prăjiţi şi sos de curry. În Marea Britanie, magazinele de tipul fish and chips au introdus această combinaţie care poate să provoace indigestie, mai ales dacă este consumată după bere sau odată cu aceasta.

Bacon, unt de arahide şi gem. Sendvişul preferat de Elvis, total nesănătos 

Odată cu trecerea anilor, Regele Rock 'n' Roll-ului, Elvis Presley, s-a extins îngrăşat foarte mult. Una dintre cauze a fost cu siguranţă sendvişul lui preferat care îi aducea un plus de 8.000 de calorii. Sandviciul numit Fool’s Gold Loaf a fost realizat prima oară la un restaurant din Colorado, SUA. Este făcut dintr-o baghetă unsă cu unt, coaptă în cuptor şi tăiată în jumătate care se umple din belşug cu bacon prăjit, unt de arahide şi gem de struguri sau zmeură. Se consumau chiar şi câte 500 g de bacon, un borcan de gem şi unt de arahide la un singur sendviş.

Citeşte şi: 7 reţete de burgeri apetisanţi, pe care îi poţi face acasă. Atenţie, se termină rapid şi dau dependenţă!

Într-o noapte, Elvis era cu doi amici în Memphis când i s-a făcut pofta de acest sandvici. Şi-a anunţat venirea la restaurantul din Denver, a chemat pilotul şi a zburat acolo. A fost întâmpinat chiar la aeroport cu sendvişuri şi şampanie. În 1976, sendvişul costa aproape 50 de dolari.

Melcii cu unt de usturoi

La prima vedere, melcii n-ar fi tocmai potriviţi pentru o masă hrănitoare. Bucătăria franceză a căutat să facă din aceştia un preparat gustos. Cum nu aveau gust, s-a turnat peste ei unt de usturoi. Untul de usturoi este bogat şi se adaugă la multe feluri de mâncare. Din păcate, combinaţia nu este pe gustul tuturor. Mulţi sunt de părere că este doar unt de usturoi cu un fel de bulgăre cauciucat şi lipicios.

Citeşte şi: Caracatiţă vie şi brânză cu larve: cele mai ciudate mâncăruri din lume

Fabada spaniolă

Pentru a combate iernile reci şi umede de pe coasta de nord a Spaniei, în Asturia, localnicii au inventat un fel de mâncare consistent numit Fabada Asturiana, care s-a preparat apoi în mai multe regiuni din Spania. Este o combinaţie de fasole boabe, şuncă, sângerete, costiţă, cârnaţi, ceapă, usturoi şi condimente. Problema este că această combinaţie are repercusiuni aproape imediate. Metanul, un produs secundar inevitabil al preparatului este un gaz inflamabil. Poate nu întâmplător, fumatul a fost interzis în barurile şi restauratele din Spania încă din anul 2011.

FOTO: Shutterstock



Recente

Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg