Cum a inventat Contele de Sandwich sandvişul. Are de-a face cu dependenţa lui de jocurile de noroc

În momentul de faţă, americanii consumă mai mult de 300 de milioane de sandvişuri în fiecare zi! Este alegerea culinară pe care o fac cei de peste ocean pentru simplul motiv că asemenea gustare are nişte avantaje evidente – este o mâncare portabilă şi poate conţine aproape orice ne dorim şi poftim.

Sandvişul are o istorie îndelungată şi, contrar aparenţelor, n-a fost deloc pe gustul americanilor deoarece simboliza colonialismul. Însă, odată ce-a fost uitată originea acestuia, sandvişul a devenit una dintre cele mai apreciate gustări din Statele Unite. Şi nu numai de acolo.

Jocurile de noroc şi sandvişurile

Sandvişul a devenit popular în Anglia, în 1762, iar cel care l-a creat este John Montagu, al patrulea Conte de Sandwich. Dacă au avut loc anumite dispute cu privire la apariţia sandvişului, cei mai mulţi istorici s-au pus, totuşi, de acord într-o privinţă – că acest conte avea o dependenţă de jocurile de noroc şi că îşi petrecea ore întregi la masa de joc. Şi ce relevanţă are asemenea informaţie? Păi, în timpul uneia dintre partidele lui intense, contele i-a cerut bucătarului său să-i aducă ceva de mâncare care să nu presupună ca el să se ridice de la masa de joc. Şi astfel a luat naştere sandvişul!

Lui Montagu i-a plăcut atât de mult carnea cu pâine care i-a fost servită atunci, încât a început să mănânce aşa ceva în mod constant. Mai mult, aristocraţii britanici au ajuns şi ei să cunoască gustarea rapidă şi să o îndrăgească nespus. Odată descoperită această mâncare în societatea englezească, a primit numele Contelui de Sandwich.

Aperitive servite pe platou

Bineînţeles că bucătarul lui John Montagu n-a fost primul care s-a gândit să pună o umplutură oarecare între două felii de pâine. De fapt, ştim exact de unde i-a venit prima dată contelui ideea de sandviş. Montagu obişnuia să călătorească mult pe Mediterană, unde turcii şi grecii serveau mezze platter, adică nişte aperitive servite pe un paltou. Diverse sosuri, brânzeturi şi cărnuri erau toate făcute sandviş între straturi proaspete de pâine. Se pare că acestea au fost sursele de inspiraţie pentru Montagu.

Creaţia Contelui de Sandwich s-a bucurat imediat de succes. La numai câteva luni de când Montagu îi ceruse bucătarului să-i servească ceva rapid de mâncare, un bărbat pe nume Edward Gibbon a menţionat sandvişul pe noul său nume în propriul jurnal: „20 sau 30 dintre primii bărbaţi ai regatului mâncau” aşa ceva într-un restaurant. Cu alte cuvinte, societatea britanică era cucerită de noua gustare delicioasă!

Americanii, reticenţi la sandviş

Şi, odată ce sandvişul a devenit cunoscut pe întregul teritoriu al Marii Britanii, am presupune că America, noul teritoriu cucerit, ar fi preluat imediat obiceiul de-a savura asemenea gustare. Totuşi n-a fost aşa, americanii fiind reticenţi la a prelua orice le amintea de colonizare. N-a existat nicio dovadă că sandvişul era apreciat de americani până în 1815, când o reţetă de sandviş a apărut într-o carte cu reţete.

Şi care a fost prima reţetă de sandviş preferată de americani? Odată ce americanii au uitat originea sandvişului şi au început să-l prefere, nu şi-au pus brânză şi şuncă într-o două felii de pâine! În niciun caz! Americanii adorau sandvişurile cu limbă!

Primul sandviş american de succes

În timpul Marii Crize Economice a luat naştere sandvişul Po’ Boy, în New Orleans, foarte cunoscut în Statele Unite. Doi fraţi, care deţineau un magazin cu sandvişuri, şi-au propus să hrănească gratuit orice muncitor aflat în grevă. Şi, atunci când un muncitor intra în magazinul lor, aceştia strigau „Here comes another po’ boy” (n.r. A venit încă un băiat sărac!)

Sandvişul a devenit cu adevărat cunoscut în SUA abia atunci când un bucătar de la un hotel l-a introdus în meniul restaurantului. De ce a făcut asta? Era mai simplu pentru jucătorii de poker, care se aflau în hotel, să comande ceva de mâncat fără a se ridica de la masa de joc. O situaţie similară cu cea petrecută în Marea Britanie, în 1762, nu credeţi?