Desertul cu care dai gata orice musafir. Prăjitură cu mere şi cremă de brânză fără coacere

1 83493 original jpg jpeg

Ai musafiri la masă şi vrei să îi cucereşti, dar nu ştii ce desert să pregăteşti? Îţi dăm noi o idee: prăjitură cu mere şi cremă de brânză. Se face uşor, este delicioasă şi nici măcar nu este nevoie să aprinzi cuptorul. Îi vei cuceri pe toţi doar cu aspectul său. Ce să mai spunem de gust! 

La fel de delicioasă este şi această prăjitură cu pere şi cremă de brânză

Ingrediente

- 150 de grame de biscuiţi

- 125 de grame de unt cu 80% grăsime

- 1,1 kilograme de mere gata curăţate 

- 300 de grame de zahăr sau 240 de grame de fructoză sau îndulcitorul dorit, în cantitatea ajustată gusturilor fiecăruia

- 1 lămâie

- 400 de grame de cremă de brânză (eu am folosit crema de brânză kaufland classic, recomand Philadelphia etc)

- 200 ml. smântână pentru frişcă

- 25 de grame de gelatină

- 1 linguriţă de extract de vanilie

- 1/2 linguriţă scorţişoară pudră

- pentru topping, 175 ml. sos de caramel sărat

Mod de preparare

Se spală bine lămâia cu apă caldă, se şterge şi se rade de coajă pe răzătoarea cea mai fină, numai partea galbenă. Se păstrează deoparte coaja. Se pregăteşte un castron cu apă rece (1-1.5 litri) în care se stoarce zeama de la 1/2 de lămâie. Se curăţă merele de coajă şi de seminţe şi se pun în castronul cu apă rece şi lămâie, să nu se oxideze. 

Biscuiţii se zdrobesc şi se amestecă cu 75 de grame de unt topit, până când sunt bine umeziţi, fără porţiuni complet uscate. Într-o formă cu pereţi detaşabili cu 24 de cm. diametru se răstoarnă biscuiţii şi se presează într-un strat de grosime uniformă. Se dă forma la congelator, să se întărească bine.

image

Într-o tigaie sau o cratiţă încăpătoare se pun pe foc 850 de grame de mere gata curăţate, tăiate în felii, împreună cu 150 de grame de zahăr sau 120 de grame de fructoză şi 30 de grame de unt tăiat în bucăţele. Separat, într-un castron, se pun la hidratat 5 grame de gelatină, în 2 linguri de apă rece, sau în apă cât desă le acopere, dacă folosiţi foi.

 În scurt timp, merele vor lăsa un sirop abundent. Se gătesc până ce încep să se înmoaie, fără să se terciuiască. Se adaugă scorţişoara şi se amestecă, apoi, după ce merele se răcoresc puţin, gelatina hidratată (bine scursă de apă, în cazul în care folosiţi foi de gelatină). Se amestecă bine până se dizolvă gelatina.

Între timp, merele rămase (250 de grame) se pun într-o crăticioară cu restul de zahăr (sau fructoză), zeama (de la 1/2) şi coaja de lămâie şi 20 de grame de unt. Gelatina rămasă (20 de grame) se pune la hidratat în apă rece. După ce merele se înmoaie bine, se pasează totul cu blenderul de mână până se obţine un piure fin.

După ce nu mai e foarte fierbinte, se adaugă în acest piure gelatina hidratată (dacă folosiţi foi, scurgeţi-o bine de apă înainte) şi se amestecă până se dizolvă.

Crema de brânză şi smântâna pentru frişcă se bat împreună cu mixerul la viteză mare, câteva minute, până când se obţine o cremă densă şi spumoasă (imaginea din stânga). Se iau 2-3 linguri din crema de brânză cu smântână şi se omogenizează cu piureul de mere, care se toarnă apoi peste restul de cremă de brânză şi smântână pentru frişcă. Se daugă extractul de vanilie şi se omogenizează totul cu o spatulă flexibilă, aşa încât crema să rămână aerată.

Se toarnă crema în formă, peste stratul de mere deja întărit, se înfoliază forma cu film alimentar cu grijă şi se dă la frigider pentru minimum 3 ore.

Poftă bună!

Sursă: reţetecalamama.ro



Recente

Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg