Suport online gratuit pentru pacienţii cu boli cronice

1 medici pentru romania nu uitam de ceilalti png png

În plină pandemie COVID-19, pacienţii cu boli cronice întâmpină dificultăţi în a accesa cabinetele medicale deşi au nevoie de sprijinul specialiştilor în toată această perioadă. Pentru a veni în ajutorul acestora, proiectul Medici pentru România a lansat campania „Nu uităm de ceilalţi”, prin care doctori din România, dar şi din diaspora, asigură suport online GRATUIT pacienţilor cu boli cronice sau diverse simptome uşoare, fără legătură cu COVID-19.

Medicii voluntari vor putea oferi gratuit consiliere online pacienţilor care au nevoie de suport prin intermediul platformei www.medicipentruromania.ro. Totul se va derula online, astfel că nu va fi necesară deplasarea de la domiciliu. Fiecare şedinţă de consiliere va dura 15 de minute şi va fi efectuată în urma programării online. Suportul exclude urgenţele, pentru acest lucru pacienţii trebuind să sune la 112.

,,Pe aceasta cale invităm cât mai mulţi medici să se alăture iniţiativei noastre şi să ofere suportul necesar celor aflaţi în nevoie.  Este necesar să ne adaptăm situaţiei din prezent, dar şi modului în care se va derula activitatea medicală în viitor”, declară Alexandru Costache, iniţiatorul programului Medici pentru România.

Programul îşi propune să acopere servicii din specializări precum cardiologie, geriatrie, psihiatrie, neurologie, chirurgie plastică, pediatrie, psihologie, nutriţie şi diabet, dermatologie, ginecologie, hematologie, oftalmologie, gastro-enterologie, stomatologie, ORL, medicină de familie.

Avantajele consilierii online oferite sunt multiple:

• Pacienţii vor putea discuta deschis şi confidenţial, prin videoconferinţă, cu un profesionist.

• Au acces la medici români foarte buni, din ţară şi din întreaga lume, din confortul casei lor.

• Scade riscul de a fi expuşi infectării cu coronavirus, nefiind necesară deplasarea în afara domiciliului.

• Reducem presiunea pe camerele de gardă şi cabinetele de consultaţii.

• Serviciile sunt gratuite - pentru pacienţi şi pentru medici.

Medicii români care doresc să se afilieze acestui program pot completa formularul online disponibil la adresa https://medicipentruromania.ro/afiliaza-te/.



Recente

Prajiturele cu gris  Sursa foto shutterstock 2582351511 jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg