4 oraşe europene de vizitat toamna

1 76796 original jpg jpeg

Călătoriile prin Europa în zilele răcoroase de toamnă înseamnă mai puţine cozi la muzee, vreme plăcută şi costuri mai mici. Este cea mai bună perioadă de a cunoaşte locuri frumoase, aşa că îţi recomandăm câteva destinaţii pe care să le explorezi!

Bruges, Belgia

Unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat toamna, oraşul medieval Bruges este faimos pentru arhitectura gotică, specifică nordului Europei. Clădirile şi copacii cu frunze aurii se reflectă în râul care străbate oraşul, creeând o privelişte romantică.

Bavaria, Germania

Datorită castelelor, al peisajelor desprinse din basme, dar şi al tradiţiilor, Bavaria este o destinaţie foarte căutată în Germania. Toamna au loc numeroase festivaluri de vin, celebrul Festival Oktoberfest, dar şi activităţi în aer liber precum drumeţii pe munţii Alpi.

Dubrovnik, Croaţia

Dacă nu ai apucat să ajungi la mare, nu este timpul pierdut pentru că în oraşul Dubrovnik, aflat pe coasta Mării Adriatice, este cald şi plăcut. În perioada asta este mai puţin aglomerat şi costurile sunt mult mai mici, aşa că te poţi bucura în linişte de plajele superbe.

Aragon, Spania

Situat în nord-estul Spaniei, la poalele munţilor Pirinei, Aragon este un oraş perfect de vizitat toamna. Vei putea admira munţii, vei găsi locuri sălbatice, cascade, dar şi Parcul Naţional Ordesa y Monte Perdido, un loc spectaculos, inclus în patrimoniul UNESCO din anul 1997.



Recente

femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg