Fă o cură de sănătate la Sovata!

1 32 jpg jpeg

Situată în inima Transilvaniei, la poalele munţilor Gurghiului, staţiunea balneoclimaterică Sovata este una dintre cele mai vizitate destinaţii turistice, fie vară, fie iarnă. Peisajele de poveste – cu munţi şi cu stânci – dar mai ales virtuţile tămăduitoare ale lacurilor din zonă atrag vizitatori din toată lumea.

Mergând la pas prin Sovata, poţi descoperi tot felul de străduţe, cu case în stil rustic şi cu verande din lemn. În apropiere de acestea, se întinde un lac de forma unei piei de urs – de aici şi numele: Lacul Ursu, considerat cel mai mare lac helioterm din sud-estul Europei. Acesta este renumit datorită nămolului şi apei sărate cu calităţi curative. De asemenea, renumele staţiunii se datorează şi lacurilor Aluniş, Verde, Negru, Roşu şi Mierlei, care sunt, la fel, cu ape clorurate şi sodice. Pe lângă aceste lanţuri de lacuri, poţi admira şi Muntele de Sare, aflat în imediata apropiere a Lacului Roşu, în partea nord-vestică a acestuia. 

Terapie cu sare şi cu nămol

Este bine ştiut faptul că nămolul din lacurile din Sovata face minuni. Cel extras din Lacul Ursu este de tip sapropelic peloidogen, fiind format prin descompunerea microflorei şi microfaunei lacului. Pe lângă curele cu nămol, băile galvanice şi cele cu apă sărată sunt remediul perfect în caz de afecţiuni reumatice, de circulaţie, dar şi în caz de boli ale sistemului nervos periferic. Tot la Sovata, infertilitatea, precum şi alte probleme ginecologice se tratează natural. Cele mai căutate tratamente cu efect antiinfertilitate sunt cura internă cu nămol peloidogen, sub formă de tampoane intravaginale, şi irigaţiile intravaginale cu apă sărată.

Preţuri pentru toate buzunarele

Oferta de cazare din Sovata este foarte variată, de la pensiuni de două margarete până la hoteluri de 4 stele: Danubius, Bradet, Faget – construcţii impunătoare ce străpung verdele pădurilor de fag şi de stejar. Astfel, pentru o noapte de cazare, turiştii pot plăti între 80 şi 400 de lei. Şi cura de sănătate de la Sovata este pentru toate buzunarele. De exemplu, împachetările cu nămol general, pot fi făcute la preţul de 60 de lei, iar o terapie cu ultrasunet, la preţul de 40 de lei. De asemenea, vizitatorii pot beneficia de pachete cu diverse tratamente, preţurile acestora variind de la un sezon la altul.

Sugestii pentru vizitatori

Sovata se află la o distanţă de 60 km de oraşul Târgu Mureş, fiind legată de restul ţării prin drumul naţional DN 13 – Bălăuşeri – Sovata. De asemenea, la Sovata se poate ajunge cu trenul, pe linia de cale ferată 307 Blaj –Târnăveni – Praid. 



Recente

Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg