Sfaturi pentru o vacanţă ieftină în Europa

1 oia 416135 1920 jpg jpeg

Oricum ar fi, una dintre rezoluţiile tale de început de an ar trebui să fie următoarea: să călătoreşti mai mult. Nimic nu te deconectează de la grijile cotidiene mai mult decât o excursie departe de lume, în străinătate chiar. Dacă până acum ai exclus din planurile tale de concediu destinaţii din afara graniţelor, este timpul să le reevaluezi. Alegând în mod isteţ perioada de vacanţă şi respectând recomandările noastre, vei avea numai de câştigat.

Bilete de avion cu plecare în anumite luni, zile şi ore

Înainte de a te hotărî să pleci în vacanţă şi să cumperi biletele de avion, este bine să te informezi legat de momentul perfect pentru a rezerva zboruri către Europa şi lumea întreagă, la cel mai mic preţ. Conform aplicaţiei Travel Smart dezvoltate de site-ul turistic Momondo, cel mai indicat moment pentru a rezerva biletul de avion este cu 63 de zile în avans, pentru a-l cumpăra cu până la 56% mai ieftin. În schimb, aşa cum te-aşteptai, cel mai scump bilet de avion este chiar cel achizionat în ziua de plecare. Cea mai bună zi a săptămânii în ceea ce priveşte costul biletului este cea de marţi, când poţi călători cu 23% mai ieftin. Dacă vrei să pleci, însă, duminică, vei plăti mult mai mult pentru transportul aerian. Dacă alegi să călătoreşti, de exemplu, la Londra, cea mai ieftină perioadă a anului pentru a zbura din Bucureşti către această destinaţie este luna noiembrie. Cel mai mult vei plăti, în schimb, în luna august. Pentru capitala Italiei, Roma, ianuarie este luna în care vei găsi cele mai mici tarife, plecând de la 45 de euro. Şi mai este  ceva: zborurile din Bucureşti către Roma sunt cu circa 47% mai scumpe după-amiază decât la prânz.

Cazarea în avans te scuteşte de cheltuieli

După ce-ţi alegi perioada în care vrei să pleci în vacanţă, urmează rezervarea hotelului. Şi în această situaţie, trebuie să acţionezi isteţ, pentru a econimisi cât mai mulţi bani. Aceeaşi aplicaţie Travel Smart îţi arată că cea mai serioasă economie, de 49%, o faci dacă rezervi cazarea cu 118 zile înainte de a ajunge în localitatea respectivă. Acest lucru nu este, însă, bătut în cuie şi variază în funcţie de oraşul european în care vrei să ajungi. Pentru o vacanţă la Roma, cel mai indicat este să rezervi hotelul cu 85 de zile înainte de sosire, pentru o economie de 62%. Dacă vrei să călătoreşti în Barcelona, achiziţionează cazarea cu 55 de zile înainte de a ajunge în oraşul catalan şi vei plăti cu 61% mai puţin. În cazul oraşului italian Palermo nu te grăbi să rezervi cazarea prea în avans, cel mai bun moment pentru a face asta fiind cu 13 zile înainte de plecare. Economia este, în cazul ăsta, consistentă: de 78 %.

Pleacă la început de săptămână şi în extra sezon

Extra sezon este un termen pe care-l cunoşti, deja, foarte bine. Dacă vrei o vacanţă cu buget redus, ar fi bine să-l pui şi în practică. Peste tot în Europa, vârful de sezon înseamnă preţuri mult mai mari pentru cazare, bilete de avion, mâncare şi transport în comun. Iar dacă ne referim la perioada obişnuită de vacanţă, vara, trebuie evitate lunile iulie şi august şi alese, în schimb, excursii în iunie sau septembrie. Dacă nu-ţi propui să ajungi în destinaţii iubite de români precum Grecia sau Turcia şi nici să te înghesui cu numeroşi alţi turişti în concediul tău, extra sezonul este mai mult decât indicat. Iar dacă vacanţa ta este una de câteva zile, alege ca acestea să fie în cursul săptămânii şi evită weekendul: cazarea este mult mai ieftină la început de săptămână.

Mergi la sigur cu topul celor mai ieftine oraşe

Dacă vrei să mergi la sigur şi să-ţi alegi o destinaţie de vacanţă în funcţie de banii pe care i-ai putea lăsa acolo, poţi studia topul celor mai ieftine oraşe europene, conform clasamentului întocmit de Redonline.co.uk. În identificarea celor mai accesibile oraşe pentru un city-break, s-au luat în considerare costuri esenţiale pentru o vacanţă, precum preţul plătit pentru o cină de două persoane, tariful pentru două nopti la un hotel de trei stele şi costul transportului în comun. Chiar dacă Vilnius, Belgrad şi Varşovia au ocupat primele poziţii în ceea ce priveşte oraşele cele mai ieftine, nu putem spune că acestea sunt şi nişte destinaţii turistice tradiţionale. Pe locul patru în topul accesibilităţii se situează oraşul Istanbul, următoarele, în top, fiind Porto, Moscova şi Praga. În alcătuirea acestui top nu s-a luat în considerare, însă, şi costul transportului, o cursă aeriană spre Vilnius sau Porto fiind destul de piperată, din cauza cererii reduse de bilete.



Recente

clickpentrufemei jpg
mamă alergică la copil  sursa   Shutterstock jpg
planta de gradina iarna jpg
Bebelus care plange  jpg
vitamina D jpg
Filme de Craciun de evitat cand esti cu copiii  Sursa imagine shutterstock 1868925283 jpg
sampon uscat profesional xpertbeauty jpg
manichiura oja semipermanenta jpg
cadou oferit de femeie jpg
Esti friguros Afla care sunt cele mai bune alimente în sezonul rece  Sursa imagine Pixabay jpg
alimente congelate  jpg
Ce să faci și ce să nu faci înainte de programarea la medic  jpg
shutterstock 1494529091 jpg
model anul 2021  sursa   Instagram jpg
close up beautiful woman wearing necklace pearl bracelet jpg
exercitii pentru posterior shutterstock 481861576 jpg
Planifica ti vacanta de vara din timp jpg
curatenie jpg
Insula Queimada, din Brazilia jpg
foto  jpg