Mae Capone frecventa biserica şi ignora crimele soţului ei. Ele sunt nevestele celor mai de temut bărbaţi din istorie

1 mae jpg jpeg

Există o zicală care spune „În spatele fiecărui bărbat de succes, există o femeie puternică‟. Această afirmaţie este valabilă şi pentru cei mai răi bărbaţi din istorie, care au condus războaie şi au influenţat negativ zeci de mii de oameni.

De la sportivi de renume la mafioţi sau dictatori, cei mai duri bărbaţi din lume au lăsat urme adânci în istoria lumii. Adolf Hitler, Saddam Hussein, Osama bin Laden şi Al Capone sunt doar o parte dintre bărbaţii care au pus în aplicare cele mai dure planuri pentru omenire. Dar cine au fost femeile care i-au susţinut necondiţionat, indiferent de deciziile pe care aceşti bărbaţi le luau? Află din rândurile de mai jos!

Eva Braun, în umbra celui mai puternic om al Germaniei

Eva Braun l-a cunoscut pe Adolf Hitler în 1929, când avea ea 17 ani, iar el 42. Nu este clar când ei au început să se întâlnească, însă în timpul relaţiei lor de 16 ani, Eva a încercat să îşi ia viaţa de două ori, iar asta nu pentru a scăpa de Hitler, ci pentru a-i atrage atenţia.

Citeşte şi: Insulte rasiste, mega-crize de furie, abuzuri. Viciile celor mai mari muzicieni care s-au dovedit îngrozitori în viaţa privată 

În timpul relaţiei, lui Hitler nu îi plăcea să apară în public cu Braun, deoarece credea că i-ar fi diminuat imaginea de dur. Unii credeau că femeia este de fapt secretara lui Hitler, deoarece el era rece şi distant cu ea în public. În aprilie 1945, Eva s-a sinucis alături de Hitler în buncăr şi a rămas pentru mulţi o anonimă.

Sajida Talfah, nevasta şi verişoara lui Saddam Hussein

Sajida Talfah a fost soţia fostului dictator irakian, Saddam Hussein. De asemenea, ea i-a fost şi verişoară, căsătoria dintre cei doi fiind arânjată de către părinţi, din copilăria celor doi. După 50 de ani de căsnicie, Hussein şi-a luat o altă mireasă, pe Samira Shahbandar, deşi el a rămas căsătorit şi cu Talfah. Acest lucru a înfuriat-o pe prima soţie, cât şi pe fiul lor, Uday Hussein.

Citeşte şi: Cine sunt şi cum arată femeile din spatele celor mai de succes bărbaţi din lume

Doi ani mai târziu de la eveniment, în 1988, Uday l-a ucis pe Kamel Hana Gegeo, garda de corp a tatălui său, deoarece Uday credea că acest om este responsabil pentru cea de-a doua căsnicie a lui Hussein cu Shahbandar. După execuţia lui Hussein, Talfah a fugit din ţară. Unii spun că s-ar fi sinucis, iar alţii că încă se ascunde într-un loc necunoscut.

Amal al-Sadeh, soţia lui Osama bin Laden, era liniştită şi politicoasă

Deşi Amal al-Sadah nu a fost singura soţie a lui Osama bin Laden, se crede că ea a fost favorita lui. Amal a devenit, la vârsta de 18 ani, cea de-a cincea soţie a lui Osama bin Laden, care avea 43 de ani pe atunci. Se spune despre ea că era „o adolescentă liniştită, politicoasă şi plină de încredere, care provenea dintr-o familie mare, conservatoare‟, arată CNN.

Amal a fost alături de Osama bin Laden în timpul celor mai mari atacuri teroriste dirijate de soţul ei şi până la moartea lui. Unchiul ei îşi aminteşte că Amal îi spunea mereu soţului ei: „Vreau să fiu omorâtă alături de tine şi nu voi pleca de lângă tine, cât timp tu vei fi în viaţă‟, scrie Ranker.

Mae Capone ignora crimele soţului ei

În timp ce Al Capone era considerat cel mai mare mafiot din istorie, care a pus la cale crime nemiloase, soţia lui, Mae Capone, a avut o viaţă normală şi liniştită. Ea s-a căsătorit cu Al Capone în 1918 şi era văzută ca o soţie şi mamă bună, dedicată, care frecventa biserica împreună cu familia ei şi care era alături de soţul ei şi la bine şi la greu. În serialul „Boardwalk Empire‟, despre viaţa lui Al Capone, Mae este descrisă ca fiind o ignorantă ale tuturor activităţilor criminale pe care soţul ei le dirija.

Sursă foto: Pinterest 



Recente

insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg