Masturbarea la copii este un aspect tabu pentru mulţi părinţi şi este bine să fie înţelese motivele pentru care micuţii recurg la acest gest. La copii, masturbarea este asemănătoare unui joc în timpul căruia îşi descoperă corpul şi reacţiile. Micuţii îşi explorează zonele genitale din curiozitate, la fel cum fac cu alte părţi ale corpului precum picioarele sau urechile. Prin atingerea lor, copilul va descoperi senzaţii plăcute şi va fi tentat să repete acest gest.

„Masturbarea la copii poartă denumirea corectă de ipsatie şi este un fenomen diferit de cel întâlnit la adolescenţă sau maturitate, fiind lipsit de motivaţia sexuală. Practic, ipsatia este o autostimulare ca oricare alta (cum sunt suptul degetului, legănatul etc). Copilul descoperă întâmplător că atingerea părţilor intime îi provoacă plăcere şi capătă acest obicei. Fenomenul poate fi întâlnit şi la bebeluşi, dar şi la copiii mai măricei, de grădiniţă. La aceştia din urmă este observat cu precădere la culcare; copilul apelează adesea la această autostimulare pentru a se linişti şi a adormi mai repede”, explică Monica Bolocan, psiholog clinician specialist la Clinica Neuroaxis din Bucureşti.

Potrivit unor studii, o treime dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 8 ani practică autostimularea.

 

Ce ar trebui să facă părinţii

Oricât de stânjenitor ar fi, părinţii trebuie să discute despre sexualitate cu copilul înainte ca acesta să ajungă la pubertate. Dacă nu ştii cum să abordezi problema, discută cu un psiholog pediatru sau citeşte cărţi cu acest subiect.

Curiozitatea copilului legată de explorarea părţilor intime este normală şi sănătoasă, este parte a dezvoltării sale sexuale. Însă această explorare sexuală trebuie să fie voluntară, niciodată forţată, iar copiii trebuie învăţaţi ce înseamnă intimitatea şi pudoarea. Astfel, încă de la o vârstă mică, un copil trebuie să ştie că părţile sale intime nu trebuie atinse nici de adulţi, nici de copiii mai mari. 

Psihologul Monica Bolocan recomandă: „Este important ca părinţii să încerce să deturneze atenţia senzorială a copilului către altceva, practic creând astfel o altă modalitate de stimulare senzorială şi liniştire. Spre exemplu, trebuie să observe întâi în ce împrejurări apelează micuţul la acest obicei: când se joacă, la culcare, când se uită la televizor la ceva interesant, când stă singur un pătuţ etc. Apoi, să intervină imediat când observă comportamentul şi să distragă atenţia copilului cu altceva, de preferat tot o activitate senzorială. De exemplu, dacă obiceiul apare la culcare, părintele poate linişti copilul masându-l pe spate sau mângâindu-l pe cap. Dacă apare în timpul zilei, copilul trebuie implicat imediat în activităţi de mişcare sau, dacă nu este posibil, în activităţi de joacă pentru a-i ţine mânuţele ocupate”. Psihologul atrage atenţia că este recomandabil ca părinţii să nu îşi certe copilul, să nu îl pedepsească şi nici să îi inducă un sentiment de ruşine şi de vinovăţie.

 

Când devine motiv de îngrijorare

Autostimularea excesivă în cazul copiilor poate fi şi un semn al anxietăţii sau al nevoii de afectivitate, potrivit Academiei Americane de Pediatrie.

Masturbarea poate fi manifestarea unei tulburări când este asociată cu anumite evenimente precum vizionarea unor imagini pornografice, asistarea la un contact sexual între adulţi şi implicarea în activităţi sexuale nepotrivite iniţiate de copiii mai mari. Părinţii trebuie să consulte un psiholog sau un sexolog când copilul practică masturbarea într-un mod compulsiv, pentru a-şi face rău sau a-şi irita părţile intime, când interferează cu activităţile normale ale micuţilor, când presupune şi penetrarea, când este o modalitate de răspuns la stres sau când copilul este foarte nefericit sau trist.