O pacientă cu Covid-19 a născut în timp ce era în comă! Ce s-a întâmplat cu mama şi cu bebeluşul

1 5ef2baf4df17d jpg jpeg

S-a întâmplat într-un spital din Columbia. Doctori nu doar din America Latină, ci din întreaga lume şi-au exprimat uimirea când au aflat de cazul pacientei aflată în comă din cauza unei forme severe de Covid-19, care a dat naştere unui copil.

Diana Angola se lupta pentru propria viaţă când băieţelul ei, Jefferson, a venit pe lume prematur. Tânăra mamă, în vârstă de 36 de ani, se infectase cu noul coronavirus, care s-a manifestat într-o formă gravă de Covid-19. Pentru că nu mai putea respira, gravida a trebuit să fie intubată, procedură ce a necesitat inducerea ei în comă.

Starea plămânilor Dianei a devenit din ce în ce mai gravă, aşa că medicii au luat hotărârea să „forţeze” şi o naştere prin operaţie cezariană. Doctorii au sperat ca măcar bebeluşul să fie salvat. Astfel, Jefferson s-a născut cu 14 săptămâni mai devreme.

Unul dintre medicii Dianei, Dr. Paula Velasquez, specialistă în medicină internă la spitalul Versalles din oraşul columbian Cali, a declarat pentru agenţia AFP că această intervenţie a generat „şoc” în mai toată lumea medicală.

„Ştiam că există puţine cazuri de supravieţuire raportate într-un context la fel de sever ca cel al pacientei noastre,” a admis Dr. Velasquez. Şi totuşi, echipa medicală a luat decizia că operaţia cezariană este cea mai mare şansă de a salva măcar copilul, dacă nu şi mama.

Ce i s-antâmplat Dianei

Diana Angola, care mai are o fiică, a ajuns la spital în data de 15 mai cu febră foarte mare. Trei zile mai târziu a fost sedată şi pusă într-o stare de comă pentru a-i ajuta plămânii să lupte cu virusul. Lupta nu a fost, însă, uşoară, căci Diana, gravidă fiind, nu a putu fi ţinută în poziţie orizontală, cum ar fi trebuit, ci ridicată la aproape 45 de grade. Acest lucru a pus, în continuare, o anumită presiune pe plămâni.

Cu lacrimi în ochi, Angela, sora Dianei, îşi aminteşte momentul în care sora ei era dusă, pe targă, în salonul în care urma să fie intubată: „Nu-i lăsa să mă pună pe ventilare artificială, scoate-mă de aici, nu vreau să mor,” o ruga în acele momente Diana.

La câteva săptămâni de la intubare, familia a fost de acord cu operaţia de cezariană a Dianei. Din cauza naşterei premature, micuţul Jefferson a avut probleme de respiraţie, aşa că a trebuit să fie, şi el, conectat la aparatul de ventilare. Vestea bună este că noul-născut nu este infectat cu noul coronavirus şi, deşi se află încă în incubator, a început să ia în greutate şi să respire mai uşor.

„O fiinţă umană poate supravieţui de la 24 de săptămâni, cu o greutate bună, dar cu multă tehnologie şi cu efecte asupra dezvoltării neurologice şi asupra plămânilor,” a explicat Dr. Velasquez.

Cât despre Diana Angola, femeia a supravieţuit atât operaţiei cât şi coronavirusului, fiind acum vindecată de Covid-19. Zilele trecute şi-a ţinut, pentru prima dată, în braţe bebeluşul, iar acum abia aşteaptă să fie externată împreună cu el.

Foto: Mauricio de la Rosa, El Tiempo



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg